Seri de week-end cu muzică bună și dans, în Piațeta Cazino

Joi, 04 August 2016
277
Festivalul Verii 2016 - "Carusel COOLtural" s-a pregătit temeinic pentru a le oferi iubitorilor de frumos seri de week-end de neuitat, la Constanța.

Fie că sunteți localnici, fie că ați venit la malul mării în vacanță, serile de sâmbătă și duminică trebuie să fie destinate dansului și muzicii bune.

Seara de vineri, 5 august, este dedicată, din nou, comediei și muzicii inspirate. Un spectacol ca-n vremurile bune ale teatrului, o producție a Universității "Ovidius" - Facultatea de Arte, cu participarea actorilor de la Teatrul de Stat Constanța, "Mamaia în costum de baie" propune spectatorilor o recuperare amuzantă, prin râs, a unei istorii lejere a costumului de baie, într-o succesiune de tablouri de epocă, de pe vremea Chiriței lui Alecsandri, a lui Caragiale și celebrului "Union", de pe vremea tangoului și Charleston-ului, a rock-ului și până în zilele noastre. În regia lui Lucian Iancu, veți descoperi un scenariu amuzant, în ton cu ținutele estivale, așa cum au arătat ele de-a lungul timpului.

Trupa "Friends" încheie seara în ritmuri energice, cu un stil inteligent și sclipitor.

Sâmbătă, 6 august, Festivalul Verii vă invită, în premieră, la o seară de excepție, așa cum n-a mai fost niciodată la Mamaia. Mariano Castro (Narcotango) & Cvartetul Passione reinterpretează teme celebre și, alături de Luana Ibacka și Jezebel Tango Project, vor oferi un adevărat regal de muzică și dans, intitulat "Tango del Mar". Veți putea dansa în Piațeta Cazino, alături de campioana europeană la tango Laura Iaru și de zeci de dansatori profesioniști, într-o feerie perfectă a mișcării și senzualității.

Ziua de duminică, 7 august, va fi marcată de nostalgie și trăiri intense, deoarece pe scena Caruselului COOLtural urcă unul dintre cei mai îndrăgiți artiști ai României, Ducu Bertzi, cântărețul mai multor generații. El vă va face să vă amintiți cu nostalgie și drag de muzica de suflet a anilor trecuți și actuali: "Când s-o-mpărțit norocul", "M-am îndrăgostit numai de ea", "Floare de colț", "Suflet fără chei" etc. Și, după muzica de suflet, seara de duminică se va încheia într-o explozie de veselie și umor, cu spectacolul Teatrului de Stat Constanța, comedia "Gâlcevile din Chioggia", după Carlo Goldoni. 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2779 secunde