Senatul Universității "Ovidius" validează consiliile facultăților

Luni, 30 Ianuarie 2012
2064
După două săptămâni furtunoase de alegeri la nivelul celor 16 facultăți ale Universității "Ovidius", astăzi Senatul se întrunește pentru a valida noile structuri. Dar și pentru a discuta contestațiile depuse de studenții celor patru facultăți nemulțumiți de modul în care s-au desfășurat alegerile la nivel studențesc.Lansate cu un scandal ce a bul-versat lumea universitară constăn-țeană, cu ocazia alegerilor de la Facultatea de Istorie și Științe Politi-ce, alegerile la nivelul consiliilor facultăților au continuat cu frământări la Facultatea de Arte, dar și mai recent cu controverse la Litere. În week-endul trecut, electorii de la Litere au fost supuși unui balotaj, având de ales între prof. univ. dr. Adina Ciugureanu, decanul acestei facultăți, și asistentul universitar Mariana Tocia. În urma votului celor 21 de membri, niciun profesor universitar, din cei patru titulari, nu mai face parte din consiliul profesoral. De altfel, Legea Educației Naționale nu prevede obligativitatea ca din consiliile profesorale să facă parte măcar un profesor universitar. Hibă a LEN reclamată de altfel și de prof. univ. dr. Florența Mari-nescu, de la Facultatea de Arte, într-o scrisoare deschisă adresată Senatului spre citire publică. "UOC va rămâne pentru încă mulți ani o instituție a preparatorilor și asistenților care șterg pe jos cu conferen-țiarii și profesorii, care conduc în fapt activitatea specifică a acestora. Între timp, aceiași conferențiari și profesori își completează albul părului, oricum prezent din eforturile făcute să ajungă unde au ajuns, prin recu-noașterea unor comisii naționale, prin ordin al ministrului de resort, aspect care nu interesează pe nimeni, câtă vreme altele sunt căile promovării în formule de conducere în lumea universitară în UOC", este paragraful penultim al scrisorii.Astăzi de dimineață are loc ultimul consiliu, la Facultatea de Psihologie și Științele educației.9 februarie - data limită pentru depunerea candidaturilor de rectorMâine, la ora 13.30, decanul Facultății de Științe Economice, prof. univ. dr. Dănuț Tiberius Epu-re, își depune oficial candidatura pentru funcția de rector la Biroul Electoral Central și își lansează programul managerial.Vineri, 3 februarie, urmează să depună documentele oficiale prof. univ. dr. ing. Eden Mamut. Prof. univ. dr. Mihai Gîrțu intenționează să depună documentele și planul managerial cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare "Cert este că, în ciuda speranței unora, voi candida și nu dau înapoi".Prof. univ. dr. Marian Cojoc a afirmat că mai are timp să se gândească și că, deocamdată, nu s-a decis asupra unei zile exacte. La alegerea noului rector vor participa toate cadrele didactice din Universitatea "Ovidius" care au contract de angajare pe perioadă nelimitată și reprezentanții stu-denților în Consiliile facultăților și Senat. În total 900 de electori.Pe 29 februarie vor fi transmise Ministerului Educației documen-tele necesare validării rectorului, confirmarea acestuia făcându-se până la data de 1 aprilie, conform art. 211 alin (1) din Legea Edu-cației Naționale nr. 1/2011.


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2407 secunde