Seară de balet neoclasic, pe scena Teatrului „Oleg Danovski” din Constanța

379
Seară de balet neoclasic, pe scena Teatrului „Oleg Danovski” din Constanța - enesciana-1631902183.jpg

Articole de la același autor

Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” va prezenta duminică, 19 septembrie, de la ora 19.00, spectacolul de balet neoclasic „Enesciana”. Evenimentul va avea loc în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”. Potrivit reprezentanţilor instituţiei de cultură, acesta a primit, în urmă cu cinci ani, Trofeul Galei Premiilor Operelor Naţionale, pentru cel mai bun spectacol românesc.

Proiectul „Enesciana” este realizat pe muzica Simfoniei nr.4 (numită şi „simfonia de şcoală”) compusă de celebrul compozitor român. Această simfonie compusă de Enescu la vârsta de 17 ani, a fost terminată de Pascal Bentoiu.

Regia şi coregrafia sunt semnate de Horaţiu Cherecheş, care doreşte să creeze un balet neoclasic abstract bazat pe tehnici de arhitecturizare corporal-coregrafică. Asistenţi coregrafie sunt Monica Cherecheş, Irina Mihaiu, iar regia tehnică îi aparţine lui Gelu Râpă. Soliştii care vor evolua pe scenă sunt: Adrian Mihaiu, Mizuki Kubota, Bogdan Bârsănescu, Cătălina Iliescu, Scot Baldie, Irene Tomassetti, David Wall, Ella Slingsby, Daia Kashiwaba,Yuria Soeta, Keita Kamijyo, Mayura Takase, Mihai Pâslaru, Oana Dincă, Marius Adrian Marin, Iguacel Sánchez, Marius Ştefan Marin, Sakura Okamura, Marco Alexandre Vicente, Mayu Takahashi, Reita Miyashita, Keito Shimomura. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.604 secunde