Se redeschid grădiniţele şi şcolile!

2071
Se redeschid grădiniţele şi şcolile! - scoli-1612278240.jpg

Articole de la același autor



Începând cu 8 februarie, când va debuta semestrul al doilea al anului şcolar în curs, vor fi redeschise unităţile de învăţământ. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, în urmă cu puţin timp, că revenirea la clasă se va face în funcţie de rata de infectare din fiecare localitate, conform scenariilor deja precizate de Ministerul Educaţiei.


Măsura reluării cursurilor faţă în faţă a fost luată în cadrul şedinţei de astăzi, la care au participat, alături de preşedinte şi premierul Florin Cîţu, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă Raed Arafat, şi directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol.


Astfel, în localitățile care se încadrează în „scenariul verde”, toate școlile ar urma să se redeschidă fizic.
În localitățile care se încadrează în „scenariul galben" vor merge la școală elevii din ciclul primar și cei din clasele a VIII-a și a XII-a, precum și copiii de grădiniță.
Dacă localitatea intră în scenariul roșu, continuă pentru un timp să meargă fizic la cursuri copiii de grădiniță și de ciclu primar, dar ceilalți nu mai merg la școală.


Scenariul verde este prevăzut în localităţile unde rata de infectare este între 0 şi 1,5 la mia de locuitori. Scenariul galben este acolo unde rata de infectare este între 1,5 şi 3 cazuri la mia de locuitori, iar scenariul roşu va fi aplicat acolo unde rata de infectare este de peste 3 la mia de locuitori.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6186 secunde