Se fac donații pentru utilarea bibliotecii Școlii Gimnaziale Dorobanțu

370

Articole de la același autor

Elevii și profesorii Școlii Gimnaziale Dorobanțu, din județul Tulcea, au trecut, vara aceasta, printr-o experiență neplăcută, când biblioteca unității de învățământ a ars în întregime. În incendiu au fost distruse spațiile destinate fondului de carte, dar și săli de clasă.

Totuși, întotdeauna apar oameni cu suflet mare, care vor să ajute, iar acum, fondul de carte al școlii a început ușor-ușor să se refacă. Acest lucru a fost posibil grație conf. univ. dr. Larisa Ileana Casangiu, de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității "Ovidius" din Constanța, care a inițiat o colectă de carte, la solicitarea directorului unității școlare din Dorobanțu, Corina Popa.

Acțiunea prin intermediul căreia s-au strâns cărțile se numește "Donație pentru educație". Până acum, au venit în ajutorul acestora cadrele didactice și elevii Școlii Gimnaziale "Grigore Moisil" din Năvodari, cei ai Școlii nr. 12 Constanța și cei ai Școlii Spectrum Constanța, care s-au implicat în această acțiune de donație.

Desigur, au existat și părinți care au fost receptivi la drama trăită de dascălii și populația școlară din Dorobanțu și s-au alăturat demersului. Precizăm că sesiunea de donație rămâne deschisă în continuare pentru cei care doresc să se alăture proiectului inițiat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5352 secunde