Se dă startul spectacolelor de la Casa de Cultură Constanţa

250

Articole de la același autor

Începând din această săptămână, dacă doriţi să vă relaxaţi, sunteţi invitaţi şi la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa. Stagiunea din acest sezon se deschide marţi, 6 octombrie, de la ora 19.00, cu piesa „Pe o pânză de păianjen”, de Alexandru Popa. Regia este semnată de Vlad Zamfirescu, iar din distribuţie fac parte: Medeea Marinescu, Vlad Zamfirescu, Marius Manole, Mirela Oprişor şi Diana Roman.

Organizatorii spun că această piesă este, de fapt, o poveste intensă, care seduce spectatorul cu hohote de râs, în spatele cărora se construiesc lumi în care adevărul nu este întotdeauna cel mai cinstit răspuns pentru celălalt. Protagoniştii acestui spectacol realizează o excepţională performanţă artistică, purtând publicul, cu talent şi rafinament, printr-un carusel de emoţii.

Preţul unui bilet este 80 sau 100 de lei, în funcţie de locul ocupat în sală. La două zile distanţă, pe 8 octombrie, de la ora 20.00, publicul este invitat de Ansamblul Etnofolcloric „Plăieşii” şi Nicolae Gribincea, la spectacolul „Mândruliţă, floare rară”. Biletele costă între 80 şi 130 de lei. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.558 secunde