Scoși la paradă, de Ziua Constanței. "Sărbătorim în stil nord-coreean?"

833
1
Scoși la paradă, de Ziua Constanței.

Articole de la același autor

Ziua Constanței va fi marcată, astăzi, cu o paradă prin centrul municipiului, la care au fost mobilizați elevi, studenți, dar și reprezentanți ai jandarmilor, polițiștilor. Evenimentul este organizat de Primăria Constanța și pare că nu este pe placul reprezentanților elevilor.

Asociația Elevilor din Constanța și Asociația Studenților din Constanța, reunite în cadrul Federației Tinerilor din Constanța, au anunțat că își manifestă nelămurirea și indignarea cu privire la organizarea unei parade cu ocazia Zilei Constanței, paradă care va cuprinde elevi și studenți îmbrăcați în uniformă.

Potrivit reprezentanților celor două asociații, organizațiile nu au fost consultate cu privire la desfășurarea unui asemenea eveniment.

"Ambele organizații au avut numeroase conflicte cu autoritățile publice locale din Constanța cu privire la nerespectarea drepturilor elevilor și studenților. Mai mult, Asociația Elevilor din Constanța desfășoară de câteva luni o campanie cu privire la respectarea legii de către primarul municipiului Constanța cu privire la paza în școli. În acest context, nu putem să nu constatăm că reacția autorităților locale este de a folosi elevii și studenții pe post de figuranți", precizează reprezentanții tinerilor constănțeni.

Mai mult decât atât, aceștia se arată indignați de faptul că autoritățile locale au ignorat Ziua Tinerilor, pe 2 mai.

"Suntem revoltați de această manifestare specifică regimurilor totalitare, gen nord-coreean. Primarul Constanței nu înțelege să rezolve problemele elevilor, studenților, tinerilor, ci preferă să organizeze evenimente în care tinerii sunt doar niște figuranți, persoane fără voce, fără personalitate, fără probleme. Pe 2 mai a fost Ziua Națională a Tinerilor, iar Primăria Constanța nu a desfășurat niciun eveniment. Acesta este interesul real al administrației pentru tineri, adică interes zero. Această paradă este făcută ca să ascundă incompetența administrației care a anulat licitația pentru organizarea evenimentelor de Ziua Constanței", a declarat președintele Federației Tinerilor din Constanța, Alexandru Bajdechi.

"Elevii, folosiți la manifestații fără nicio finalitate!"

Studenții nu par nici ei interesați de mobilizarea lansată de Primăria Constanța.

"Activitatea organizată de municipalitate nu are niciun fel de finalitate. Simpla paradă desfășurată fie în uniforme militare, fie în uniforme școlare, fără a avea un anumit obiectiv, ne face să credem că tinerii sunt în continuare folosiți la manifestații precum cele din vremurile de mult apuse. Considerăm că o astfel de paradă ar putea avea loc cu ocazia absolvirii studiilor, asigurând astfel și un conținut evenimentului și că actuala formulă de organizare identificată nu este una ce ar suscita interesul real al studenților", a precizat și George Farauanu, vicepreședinte al Federației și președintele Asociației Studenților din Constanța.

"Ar trebui să ne trezim la realitate!"

Se pare că, în școli, elevii au fost anunțați că prezența este obligatorie la paradă, ceea ce a trezit numeroase nemulțumiri.

"Nu pot decât să îmi exprim profunda dezamăgire cu privire la această acțiune organizată cu ocazia Zilei Constanței. La ultima verificare ne aflam în secolul 21, la aproape 30 de ani de la Revoluție, și totuși, reminiscențele perioadei comunismului încă se resimt. Este foarte grav faptul că persoana de la conducerea orașului promovează astfel de evenimente, ba chiar și le asumă ca fiind o normalitate și promite că, în timpul mandatului său, acestea vor perpetua. Nu am apucat să trăiesc în acea perioadă grea pentru poporul român și nici nu afirm că pot înțelege greutățile prin care toți cetățenii României au trecut, dar sunt foarte sigur că nu îmi doresc să ne întoarcem acolo. Ar trebui să ne trezim la realitate și să conștientizăm faptul că, prin acest tip de acțiuni, tinerii nu vor învăța ce înseamnă a fi mândru de orașul lor, ci mai degrabă se vor întreba de ce sunt nevoiți să urmeze aceste directive", este de părere și Mihai Tănase, președintele Asociației Elevilor din Constanța.

Comentează știrea

Asistatul Kim Ir Seng
21 mai 2018
Realitatea teleormaneana

"Sa ne trezim la realitate".Realitatea in C-ta : oras de asistati sociali si o continua teleormanizare sub obladuirea procurorilor de la DNA C-ta care au nisip in ochi si nu vad coruptia din acest oras. Nu DNA-ul si nici UE nu ne mai salveaza , ci doar un cutremur sau un bombardament masiv ar mai salva acest oras.Ar face una cu pământul mizeriile epocii Mazare-Fagadau. PS.In 2 ani acest oras o sa ajunga o mizerie de targ provincial precum Videle,orasul " Pavianului cu Mantie", ca sa citam un clasic in viata.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4812 secunde