Fără zugrăveli și bănci noi, anul acesta!

Școlile își fac stocuri de laptopuri, tablete și conexiuni rapide la internet

Marţi, 14 Iulie 2020
687
Fix peste două luni, debutează noul an școlar. Nu se știe încă dacă și în ce condiții elevii se vor întoarce la școală. Însă acest interval de vacanță este binevenit pentru a reorganiza sistemul de învățământ, pentru a-l moderniza și pentru a crea cadrul legal și logistic pentru școala online. Începem, astăzi, un serial în care vom prezenta modul cum se pregătesc unitățile de învățământ și profesorii pentru un an școlar cum nu a mai fost altul vreodată.

Dacă, pe vremea aceasta, în anii trecuți, școlile erau în pline lucrări de renovare și igienizare, în vara lui 2020, pregătirile sunt cu totul altele. Directorii numără laptopurile profesorilor, inventariază stocul de dispozitive electronice și fac liste cu elevii care au nevoie de tablete, pentru a putea participa la cursurile online.

Anul școlar 2020 - 2021 nu va putea debuta în condiții normale, oricât de optimiști am fi. Sunt în discuții mai multe variante.

"Toate scenariile pe care le avem țin cont de recomandările Ministerului Sănătății. Cel mai bun scenariu va fi acela în care unii elevi vor fi la școală și alții vor urmări cursurile în sistem online, urmând să facă rocada în funcție de situația epidemiologică. Dacă nu va fi nicio problemă, ceea ce nu cred, unul dintre scenarii era să începem normal, dar nu e cazul de situație normală; dacă va fi din ce în ce mai rău, vom continua cu învățarea online", a declarat ministrul Educației, Monica Anisie.

"Așteptăm finanțarea de la minister!"

În acest context, este absolut vital ca unitățile de învățământ să asigure baza materială pentru cursurile online, profesorii să se perfecționeze în susținerea acestor lecții, iar elevii să aibă echipamentele necesare pentru a putea participa la ele.

În cursul zilei de ieri, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Constanța a transmis deja o solicitare către directorii de grădinițe, școli și licee, să evalueze nevoile existente la nivelul unității de învățământ, în domeniul digitalizării și în domeniul infrastructurii educaționale. Și este nevoie de table inteligente, laptopuri pentru profesori și tablete pentru elevi, dar și de cursuri pentru profesori.

"Noi am lucrat pe platforma 24edu și vom continua tot pe ea și din septembrie. În paralel, am folosit și Zoom și Meet, pentru lecțiile online. Până în septembrie, să sperăm că vom avea un răspuns și din partea ministerului pe ce vom merge în continuare. În ce privește echipamentele elevilor, toți au de acasă, mai puțin cei instituționalizați, care sunt în centrele de plasament, noi având câteva cazuri. Lor li s-au transmis lecțiile, ca să nu piardă. Nu am avut alte cazuri de copii care nu aveau cu ce să lucreze.

La fel și pentru profesori, toată lumea a avut conectare la internet și laptopuri și calculatoare, chiar s-a ținut legătura permanent cu elevii. Toate cadrele didactice ale noastre au competențe digitale. Unii s-au mai înscris la cursuri online gratuite, fiecare după posibilități și după timpul pe care l-au avut la dispoziție", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul Școlii nr. 38 "Dimitrie Cantemir", prof. Iris Sarchizian.

Potrivit acesteia, fiecare unitate sală de clasă este dotată cu calculatoare, există și conectare la internet și camere web suficiente.

"Totuși, întotdeauna este loc de mai bine. Nu pot să spun că suntem acoperiți sută la sută, unele calculatoare sunt mai de ultimă generație, altele mai puțin evoluate. Așteptăm finanțarea de la minister și cu siguranță vom mai achiziționa echipamentele care ne vor fi necesare", a mai spus directorul unității de învățământ.

Au solicitat sprijinul primăriei

La Colegiul Național "Mihai Eminescu", situația nu este chiar așa de roz. Sunt și elevi și profesori care au nevoie de echipamente electronice pentru a putea participa la cursurile online.

"Noi am verificat și în rândul elevilor, dar elevii stau mult mai bine decât profesorii. Aceasta este o problemă: sunt și cadre didactice care nu au dispozitivele electronice necesare pentru a susține cursurile online. Sunt situațiile acelea în care mama, tata lucrează și ei online, și copilul are nevoie de calculator și totuși există un singur dispozitiv în casă. Noi ne confruntăm cu asemenea probleme.

În perioada pandemiei, până la încheierea anului școlar, am pus la dispoziția cadrelor didactice care ne-au solicitat aceste dispozitive, în măsura în care le-am avut și noi. Și am făcut o solicitare către primărie privind achiziționarea de laptopuri", a precizat, pentru "Cuget Liber", directorul adjunct al CNME Constanța, prof. Bianca Ibadula.

"Trebuie o atitudine unitară și o dotare unitară!"

O problemă o reprezintă însă și cheltuielile cu abonamentele la platformele unde se pot desfășura cursurile.

"Din martie, lucrăm pe o platformă unitară la nivel de liceu, 24edu, pentru aplicațiile scrise și pentru catalogul electronic, care ne-a fost de mare ajutor în această perioadă, pentru că am comunicat cu elevii și cu părinții, și pe aplicația Microsoft Teams lucrăm pentru lecțiile video. Acestea ne-au fost puse la dispoziție gratuit de firma respectivă, iar din septembrie va trebui să le plătim. Costurile sunt în jur de 3.000 de lei pe lună, pentru catalogul electronic.

Ar fi extraordinar dacă ar putea, la nivel național, să se facă o asemenea reformă. Pur și simplu, în toate școlile să se implementeze catalogul online, să se lucreze de pe o platformă unitară și să fie cursați profesorii. Am avut surprize, colegi pensionari, care au lucrat foarte frumos și au ținut legătura cu elevii și colegi mai tineri, mai puțin înzestrați pentru online. Ne-am înscris cu toții la cursuri, deci tot ce ține de noi, vom face", ne-a mai spus directorul Colegiului "Mihai Eminescu".

În tot liceul, există o singură tablă inteligentă și deja se gândesc să mai achiziționeze câteva, chiar dacă nu vor putea acoperi toate cele 21 de săli de clasă.

"În ceea îi privește pe elevi, se vorbește că vom primi elevii defavorizați, dar, până la urmă, toți au nevoie. Dacă vorbim despre a transpune învățământul în online, atunci trebuie o atitudine unitară și o dotare unitară, pentru toată lumea. Poate au laptop, dar nu au internet, deci sunt niște costuri. Atunci când vorbim despre învățământ gratuit, nu ar trebui să vorbim și despre costuri", a subliniat prof. Bianca Ibadula.



Pagina a fost generata in 0.2444 secunde