Școala nr. 39 iese din tradițional, de dragul copiilor

1000
7

Articole de la același autor

Zilele acestea, învățământul constănțean, dar mai ales copiii din învățământul primar, sunt atrași de sărbătorirea Halloween, un eveniment de împrumut, la fel ca și Valentines Day, dar care îi fascinează tocmai prin înfricoșătoarea sa… apariție.


La Școala Gimnazială nr. 39 "Nicolae Tonitza", de trei ani încoace elevii din învățământul primar așteaptă nerăbdători să se costumeze de Halloween, lucru care s-a întâmplat și ieri.


"Sunt evidențiate, deopotrivă, și sărbă-torile occidentale, dar și cele naționale", declara ieri, prof. Nicoleta Ber-caru, directorul acestei unități de învățământ. "Spre exemplu, dacă astăzi ne-am costumat de Halloween, nu în-seamnă că de Sfântul Andrei nu vom provoca un nou eveniment, pentru a-i ajuta pe copii să îndrăgească această sărbătoare națională. La fel s-a întâmplat și de Valentines Day, după care, mai apoi, am sărbătorit Dragobetele. Încercăm astfel să-i aducem mai aproape de școală și să îndrăgească acest drum, iar copiii au răspuns de fiecare dată cu multă plăcere și deschidere. Sperăm să reușim să creăm o altfel de școală, ieșită din tradițional", a mai adăugat același manager implicat.


Comentează știrea

obiceiuri
28 octombrie 2015
obiceiuri

un obicei urat preluat de la altii. Avem obiceiuri traditionale frumoase, nu "obiceiuri"preluate de la altii. PS: alta stimata doamna director super piloasa. Ca sa fii director trebuie sa fii maritata cu cineva dintr-un partid politic. Pe la concursuri/olimpiade nu se prea aude de voi dar la masti de morti sunteti primii.

mano cornuta
28 octombrie 2015
poza a doua

Coarnele de diavol / mano cornuta simbolul apare in a doua poza

parinte nemultumit
29 octombrie 2015
rusine !

Nu va este rusine ... asta este educatia pe care o faceti in scoala ? Pana unde poate cobori nivelul in scoala romaneasca?

Parinte
29 octombrie 2015
Lipsa de cultura elementara

Promovati satanismul pe banii nostri si cu copii nostri ? O simpla cautare pe google v-ar putea ajuta sa aflati semnificatiile acestei sarbatori...dar deh... este prea greu sa mai citesti ceva in ziua de azi...doamnelor

parinte
29 octombrie 2015
jale

Hai sictir, femeie! Ne disperi cu fondul scolii si nu faci nimic in scoala! Chiar nu ti-e rusine?

incercare
29 octombrie 2015
de reconciliere

Sa punem punctul pe i! Tensiunile si conflictele de la sc. 28 sunt intretinute de DIRECTOARE, nu are rost sa ne ascundem dupa deget. Propunere decenta din partea cadrelor didactic : fiind mai mult decat evident faptul ca nu se intampla nimic, nu suntem bagati in seama, ca stan nu poate fi clintita din motivele cunoscute, haideti sa incercam si altfel. Sa incercam sa fim o scoala absolut normala, unde oamenii se respecta unii pe altii, isi fac treaba, directorii nu le cauta nod in papura subordonatilor, nu le dau in cap cu tot felul de inventii (sanctiuni, calificative, note de relatie, etc), nu incearca sa-i intimideze, nu ii pun pe unii impotriva altora, se comporta CA UN ADEVARAT MANAGER!!!! Bineinteles, ca in asemenea conditii, nimeni nu ar mai avea nimic de obiectat sau de comentat! Treaba este, slava domnului, si la sc. 28, asa cum este la orice scoala! Ei, ce zice directiunea? Se poate? E buna propunerea? S-or fi saturat si cei de la ISJ de atata tam-tam pe tema problemelor de la 28! Putem sa fim o scoala normala, cu scaun la cap?

niste romani
30 octombrie 2015
e de rau cu voi

Vai de mama voastra si vai de copii nostri cu asa profesori !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6225 secunde