Școala Gimnazială nr. 37, acțiuni comune cu o instituție de educație din Istanbul

408
Școala Gimnazială nr. 37, acțiuni comune cu o instituție de educație din Istanbul - scoalagimnazialanr37-1557427578.jpg

Articole de la același autor

Proiectul educațional "Conexiuni interculturale în spațiul european", demarat cu o primă întâlnire în perioada 21-24 aprilie, după un program stabilit de comun acord între două școli partenere, una din Constanța, alta din Istanbul, continuă prin derularea de acțiuni comune și realizarea de schimburi de experiență, pe teme alese de cele două echipe partenere. 
Delegația din România, formată din directorul adjunct al Școlii Gimnaziale nr. 37  Constanța, prof. Gabriela Constantin, și profesorii Verginica Deaconeasa, Liliana Iancu, Elena Proca, Niculina Negrușer, Gemil Meral Leila, s-a aflat în vizită de lucru la Școala Esenyurt Bey Koop Ali Cebi Ortaokulu din Istanbul. În cadrul întrevederii, s-a discutat despre proiectele educaționale pe care școlile din România le-au încheiat deja cu instituții de învățământ din Turcia, dar au vizat și proiectele europene din domeniul educației, de tipul Erasmus. 


Etapa a doua a proiectului a avut loc în perioada 1-4 mai, cuprinzând vizita instituției școlare, cât și în vizitarea unor obiective turistice ale Constanței, precum Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța, Muzeul de Artă Populară, Moscheea Carol I și Catedrala "Sfinții Apostoli Petru și Pavel".
 
"Proiectul de dezvoltare instituțională a școlii noastre cuprinde o componentă însemnată privind cooperarea internațională și schimburile academice, care sunt atractive și utile pentru elevii și profesorii din România, precum și elevilor și personalului din Istanbul. Sperăm ca, în viitor, elevii școlii noastre să-i cunoască pe cei ai școlii partenere prin vizite reciproce, care să le deschidă orizontul cunoașterii și să-i facă să înțeleagă necesitatea adaptării și integrării într-o societate definită de globalizare", a declarat prof. Gabriela Constantin. 
De asemenea, delegația oaspeților turci, condusă de directorul unității școlare Ozkan Dag, a fost invitată și la Consulatul Turc din Constanța. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6358 secunde