Scandalul de la Școala "Dan Barbilian". "Am rezultate, iar acest lucru deranjează!"

3332
4
Scandalul de la Școala

Articole de la același autor

La final de an școlar, un colectiv de părinți de la Școala "Dan Barbilian" din Constanța a considerat oportun să transmită redacției un mesaj emoționant: "Ca urmare a articolelor apărute în ziare și care au avut-o ca subiect pe doamna prof. Ecaterina Rupesac, noi, întreg colectivul de părinți al clasei I B, precum și părinți ai elevilor din generațiile anterioare, considerăm necesar să luăm atitudine și să ne exprimăm sincer aprecierea față de profesionalismul de care dă din plin dovadă în formarea copiilor noștri. Conștiinciozitatea și devotamentul față de profesia de învățător se reflectă în mod evident în evoluția și în conduita copiilor noștri, se observă bazele solide puse de doamna învățătoare. Dorim ca și pe această cale să-i mulțumim pentru tot ceea ce face pentru copiii noștri și să recunoaștem, în mod oficial, meritele unui OM DE VALOARE - D-NA PROF. ECATERINA RUPESAC". 


Prof. Ecaterina Rupesac a încheiat cel de-al 41-lea an dedicat învățământului constănțean. Și-a început cariera didactică în Hârșova, au urmat Cernavodă, detașarea la Școala nr. 41 Constanța și alți 12 ani la Colegiul Pedagogic "Constantin Brătescu". Din anul 2002, este cadru didactic la Școala nr. 28 "Dan Barbilian". 
Drept urmare, i-am solicitat profesoarei să ne acorde un interviu. 


- De ce credeți că v-au îndrăgit părinții atât de mult?
- Relațiile mele cu copiii și părinții sunt foarte bune. A nu se face confuzie între exigență și răutate. Mulți spun că dacă ești exigent ești rău. Sunt omul care scriu pe tablă, care vorbesc foarte mult, iar ca temă pentru acasă le dau numai ceea ce lucrez în clasă, nimic din ceea ce nu facem. Dacă un copil este mai puțin dotat și nu obține Foarte bine, așa cum își doresc toți părinții, de multe ori de vină este învățătorul. Poate că am rămas pe stilul comunist, să fiu foarte obiectivă cu elevii. Și dacă un elev nu face o lucrare de foarte bine nu pot să-i dau acest calificativ numai pentru că își dorește părintele sau pentru că acel copil știe să citească. 


În toată această perioadă am avut în vedere formarea elevilor, pregătirea lor pentru viață în primul rând, nu numai să-și însușească materia din clasă, ci să știe să și aplice tot ceea ce învață. Și pentru că am fost o pasionată de matematică, bineînțeles că mi-am canalizat atenția și pregătirea suplimentară a elevilor pentru această disciplină, care mi-a oferit satisfacții deosebite, prin rezultatele obținute de elevi la toate concursurile. 


- Ați petrecut la catedră 20 de ani în comunism și alți 20 de ani în… democrație. V-a fost greu să vă adaptați noilor cerințe?
- Nu mi-a fost greu pentru că, prin natura mea, am fost un om autodidact și permanent am fost la curent cu tot ceea ce este nou. Mi-a plăcut chiar să aplic în procesul educațional tot ceea ce părea inovator. Am fost primul cadru didactic care a implementat în municipiul Constanța activități de lucru cu calculatorul pentru învățământul primar, intrând într-un proiect național. Chiar vizitatorii străini au fost impresionați de prestația elevilor noștri, despre care credeau că sunt slab pregătiți. Încă din 2001 am inițiat un concurs de informatică, pe care l-am coordonat timp de 10 ani. De asemenea, mi-a plăcut să implementez educația economică în învățământul primar. Pare ceva dificil, dar este o disciplină care place foarte mult elevilor - educația financiară. Intră în contact cu multe cuvinte pe care le aud și al căror înțeles nu l-ar fi aflat. Poate vi se pare greu să vorbești despre cost de oportunitate pentru ciclul primar și totuși ei învață să-și selecteze din mai multe dorințe una, stabilind criterii de evaluare pentru a-și cumpăra ceva, chivernisindu-și cu mare grijă banii.


- Considerați oportună întoarcerea clasei pregătitoare în grădiniță?
- Am făcut un studiu acum doi ani, și am aplicat chestionare și cadrelor didactice, și părinților. În urma analizei, am constatat că e benefică trecerea în școală a clasei pregătitoare. În primul rând, activitatea se desfășoară pe bază de joc și copiii nici nu-și dau seama că eu urmăresc să aibă niște capacități. La clasa pregătitoare se îndeplinesc acele condiții de consolidare a colectivului. În anii anteriori, mi-era foarte greu să cunosc copilul și afectam două săptămâni înaintea perioadei pre-Abecedare. Dar în același timp, trebuia să realizez și anumite teme pe care mi le cerea programa. Plus că pentru elevi este foarte bine că se obișnuiesc cu programul de școală.


- Sunteți de acord că materia a luat-o un pic prea la… goană și un elev de-a IV-a din România ajunge să fie înscris în a VI-a în Franța?
- Nu foarte mult. Ceva este trecut de la clasa I la clasa pregătitoare, dar folosindu-se material concret. Se fac adunarea și scăderea până la 31, întrucât copiii au la bază acel calendar al naturii, data ziua, luna. Își clarifică ce sunt cifre, ce sunt numere, care e cifra zecilor, a unităților și este un ajutor pentru clasa I. Poate faptul că o parte din adunarea cu trecere peste ordin s-a trecut de la vechile programe din clasa a II-a în clasa I, dar copiii se descurcă. Am avut și eu copii care mi-au plecat după clasa a III-a în Italia și au fost acceptați în clasa a VI-a, după clasa a IV-a în clasa a VII-a în Spania pentru că nivelul programei este avansat. Iar dacă ai un colectiv bun îți permiți în sfera conținuturilor pe care le conține programa să faci o diversitate de exerciții prin care să le dezvolți creativitatea, gândirea, logica.


- În final, nu pot să nu vă întreb de ce credeți că ați ajuns în acest conflict cu directorul școlii "Dan Barbilian"?
- Presupun de ce. Pentru că muncesc foarte mult, pentru că rezultatele mele sunt foarte bune și cred că nu se dorește în școală să fie oameni cu rezultate foarte bune. Nu sunt numai eu în vizor, ci mai multe colege. Am avut colege care au renunțat să-și facă dosarul pentru gradație de merit pentru că au prevăzut ce se va întâmpla. Sinceră să fiu, pentru mine a fost o surpriză ceea ce s-a întâmplat. Eu sunt expert ARACIP și mi se interzice să particip la inspecții. Timp de 10 ani cu nici un director nu am avut asemenea probleme, indiferent că a fost domnul Cojocaru, domnul Enache, Dumnezeul să-l ierte, ori doamna Astăluș. Deranjează inclusiv modul frumos în care toată lumea vorbește despre mine.


Comentează știrea

parinte
22 iunie 2015
schimbari

Doamna ,nu va tot laudati cu rezultatele copiilor,sunt rezultate normale ptr ca acei copii provin din familii in care educatiia se face pe mai multe planuri, scoala, parinti ,meditatori. Iar cu temele date de doamna ptr sfarsit de saptamana ,toata familia se mobilizeaza ptr ca alfel vai de cel ce nu le- a facut...si multe alte . Nu contest calitatile d-nei dar mai usor cu lauda ca machedonii cotizanti s-au mutat la titeica.

Mama
22 iunie 2015
Invidia bat-o vina

Acest sentiment este asa de nociv incat toata societatea sufera de mania grandori de la mic la mare. Parintii vor sa scrie in carnete doar FB chiar daca vad ca puiul lir nu poate sa fie perfect , eu cred ca trebuie iertati sau trecut cu vederea ca e mic, ca subiectul a fost prea greu, ca doamna e prea rea sau alte scuze care sa duca totusi la FB. De aici intervine educatia pentru invidie. Copilul aude cum doamna e discreditata de parinti si ea e vinovata pentru nota lui si gata el scapa stie ce inseamna sa ceri plusuri ce inseamna sa fie favorizat sau colegii lui si incet , incet dispare interesul pentru competitie si corectitudine. Doamna Rupesac nu a facut rabat de la calitate si elevii chiar daca s-au temut de evaluarea dumneaei au facut asta de teama parerilor parintilor care ii comparau cu cei de FB . Eu stiu ca toti elevii au ajuns oameni de valoare pentru ca au invatat sa fie sarguinciosi, corecti, muncitori si cel mai important au invatat sa invete. Toti parintii dau copii la meditatii ca asa e moda dar elevii dumneaei ar fi liat si BAC-ul in clasa a IV a. Asa de bine sunt pregatiti. Nu mai aruncati cu pietre in oamenii care fac treaba in aceasta tara pentru ca aruncati cu pietre in voi! Scoala 28 este acum pepiniera PSD . Odraslele primarilor, angajatilor din primarie si CJ sunt cei mai vizati sa aiba mediile maxime , sa nu aiba concurenti reali si sa nu existe persoane care sa nu daspunda la comenzile politice ale dnei Doctor profesor fara constiinta si fara cunostinte care nu stie ce preda care a distrus deja cateva generatii care nu au invatat nici engleza nici germana . Are foar tupeu si figuri de parvenita , rautate si dispret pentru valoare invidie paranoica. Toate persoane se roaga sa plece din scoala pentru ca mai jos de atat nu e posibil sa coboare stacheta. Cred ca cu toate pilele puse la examen nu vor promova ex national mai mult de 20 de elevi. Parinti , treziti-va ! Presedinta As. De parinti e mana in mana cu ea, si innumele vostru face cheltuieli nejudtificate trecute pe cheltuieli.

parinte
22 iunie 2015
amanunte

Doamna, singurul lucru deranjant este acela ca dumneavoastra nu dati socoteala pentru faptul ca ati obligat generatii intregi sa va cumpere culegerile si sa plateasca taxele la acele concursuri cu bani din organizarea carora faceati parte...gen Arhimede...si doamna ...nu cumva ar trebui sa iesiti la pensie in mod elegant si sa lasati si alte invatatoare tinere sa demonstreze ce pot? Sau nu puteti sa renuntati la cadouri ?

Jonh Doe
18 noiembrie 2021
elev

eu am fost elevul doamnei Rupesac, in anii `90. Nu pot spune decat ca de fiecare data cand imi amintesc de dansa simt un fior rece pe sira spinarii. Mancam bataie pe paine si stateam in stres toate orele. Cand se oprea sunetul de tocuri pe parchet in spatele cuiva, stia ca urmeaza sa primeasca bataie. De groaza!!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5381 secunde