Sărbătoarea Paștelui la români

841
Sărbătoarea Paștelui la români - paste-1333478498.jpg
Expoziția "Sărbătoarea Paștelui la români" a fost organizată, la Muzeul de Artă Populară din Constanța, în cinstea celui mai mare eveniment al creștinității, Învierea Domnului.

Moment de mare însemnătate spirituală, Paștele este întâmpinat în așezările rurale din toate zonele etnografice ale țării prin acte și practici rituale menite să purifice sufletul omului, dar și locul unde acesta își desfășoară existența.

Expoziția reconstituie "camera curată" sau "camera bună", acel loc din casă unde se păstrau cele mai frumoase țesături, obiectele ceramice pentru decorul interiorului, icoanele și, nu în ultimul rând, zestrea fetelor de măritat sau hainele de moarte.

În expunere, sunt prezentate interioare țărănești de sărbătoare din Dobrogea (Constanța și Tulcea; români, aromâni), Muntenia (Buzău, Argeș - Muscel), Oltenia (Gorj, Vâlcea), Moldova (Suceava, Iași, Neamț, Bacău), Transilvania (Maramureș, Bistrița - Năsăud, Brașov, Arad, Bihor, Sibiu), Banat (Timiș). De o mare importanță sunt cele trei puncte de greutate ale casei: colțul cu icoana "patul gătit" de sărbătoare și masa, pe care sunt pregătite bucatele pentru cei ai casei și musafiri, dar și pentru cei morți. Un loc aparte în cadrul locuinței țărănești, de o mare încărcătură sacrală, îl reprezintă vatra - spațiu deschis, care pentru a putea fi apărat de "rele", era păzit de icoanele de vatră. În expoziție, icoanele de vatră specifice zonei Gorjului sunt prezentate în asociere cu vasele ("joimărițe") folosite la pomenirea morților, în Joia Mare a Paștelui.

Expoziția este completată cu ouă vopsite, provenite din Dobrogea, dar și încondeiate, din zona Maramureșului, dar mai ales din Bucovina (unde există și în prezent adevărate centre specializate în acest meșteșug - Vatra Moldoviței, Vicovul de Sus, Lupcina) și cu icoane pe sticlă, având ca tematică "Învierea Domnului".



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2953 secunde