Sărbătoare religioasă. Creștinii îl cinstesc, astăzi, pe Sfântul Ierarh Bretanion

379
Sărbătoare religioasă. Creștinii îl cinstesc, astăzi, pe Sfântul Ierarh Bretanion - crestinii-1548353816.jpg

Articole de la același autor

Biserica Ortodoxă îl cinstește, astăzi, 25 ianuarie, pe Sfântul Ierarh Bretanion, primul episcop atestat al Tomisului. Cu acest prilej, duminică, 27 ianuarie, începând cu ora 9.00, Înaltpreasfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea "Sf. Ierarhi Nicolae și Bretanion", de lângă localitatea 23 August, care-și sărbătorește unul dintre ocrotitori.

Despre acest sfânt se știe că el ar fi fost un posibil ucenic al Sfântului Vasile cel Mare, Bretanion (Vretanion) și a fost numit episcop al Tomisului, în jurul anului 360. 


Faptul că s-a mutat dintr-un lăcaș de cult în altul denotă răspândirea creștinismului și că la Tomis existau cel puțin două edificii de cult creștine, în perioada menționată. Din nefericire, împăratul Valens s-a supărat pe episcop și a poruncit să fie trimis în exil, dar, la scurt timp, l-a reașezat în scaunul episcopal, de teama unei iminente răscoale a credincioșilor.

Sf. Bretanion a condus Biserica Tomisului până aproape de anul 381, când a murit. La Constanța, chipul sfântului apare pictat în Catedrala arhiepiscopală "Sfinții Apostoli Petru și Pavel".



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8446 secunde