Șansă unică pentru tinerii constănțeni - cât de mult îi ajută studiile în străinătate

194
1
Șansă unică pentru tinerii constănțeni - cât de mult îi ajută studiile în străinătate - largeimage8786-1381354524.jpg

Articole de la același autor

Pe 22 octombrie, the Romanian International University Fair (RIUF) va ajunge la Constanța, prilej cu care elevii constănțeni vor beneficia de consiliere gratuită în carieră și în realizarea aplicațiilor pentru studiile în străinătate. Până atunci, organizatorii ne pun la dispoziție câteva statistici prin care își doresc să-i pună în temă pe cei interesați cu oportu-nitățile de studiu în altă țară. În Marea Britanie, 6.1% din studenții străini sunt români. Aceștia sunt apreciați pentru că vorbesc bine limba engleză, sunt foarte mo-tivați să învețe și au, în general, rezultate academice bune. Mo-tivele pentru care ei aleg între a studia în orașul în care locuiesc, în alt oraș din România sau în altă țară depind de factori precum costurile de școlarizare, beneficiile obținute după terminarea programului și dezvoltarea lor personală, obținută din contactul cu noi culturi și naționalități. În Statele Unite, 97% dintre cei care au studiat în străinătate reușesc să își găsească un loc de muncă în primele 12 luni de la absolvire, în timp ce doar 49% dintre cei care își continuă studiile în SUA reușesc să se angajeze în aceeași perioadă de timp (conform unor statistici realizate de către University of California). În același timp, dintre cei care studiază în străinătate, 25% reușesc să obțină salarii inițiale mai mari decât cei ce și-au finalizat studiile în țară. Iar acest lucru se întâmplă într-o țară cu un sistem educațional în care se află cele mai multe universități din topurile mondiale. Deși costurile de școlarizare pot ajunge la 10.000 de euro per student în Franța, statul acoperă mare parte din aceste cheltuieli, astfel încât studenții ajung să plătească maxim 400 de euro/an pentru programele univer-sitare. Banii investiți de Guvern sunt apoi folosiți pentru a dezvolta facilități și în atragerea unora dintre cei mai buni profesori, care ajută la conturarea învățământului de calitate. De ce sunt cei cu studii în străinătate aparent mai apreciați de angajatori? Datorită expe-rienței profesionale și de viață pe care aceștia o obțin după urmarea unui program de studiu în afara țării. De asemenea, multe companii au sedii în mai multe țări și angajați de mai multe naționalități, iar studiul în stră-inătate aduce un contact foarte important cu mai multe culturi. Acest lucru arată o capacitate superioară de adaptare a indi-vidului la un mediu complet nou și la situații noi, un aspect căutat de angajatori.

Comentează știrea

Ana
10 octombrie 2013
Burse

Daca tot ati anuntat acest eveniment, de ce nu spuneti si ce va oferi Romanian International University Fair in acest an? De ce nu dati detalii? Cum vreti sa se duca lumea la eveniment? Sunt studenta si chiar ma intereseaza! Acest articol nu spune nimic concret!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 07 August 2013
Stire din Cultură-Educație : Studenții ies în stradă
Sâmbătă, 09 Februarie 2013
Stire din Fun : Studentul eminent și tatăl zgârcit
Pagina a fost generata in 0.703 secunde