"Sănătatea începe din farfurie", la Școala Gimnazială nr. 11

356
3

Articole de la același autor

Elevii Școlii Gimnaziale nr. 11 "Dr. Constantin Angelescu" au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la activitatea "Sănătatea începe din farfurie". Acțiunea a fost susținută de Selgros și l-a avut ca invitat pe Chef Cezar.

Activitatea de la Școala Gimnazială nr. 11 se desfășoară la nivel național, iar în fiecare an se alege câte o școală din fiecare județ. Elevii au desfășurat, alături de Chef Cezar și o echipă de tineri de la Selgros, mai multe activități interactive, au descoperit "super eroii" prin identificarea răspunsurilor la o serie de ghicitori, primind astfel "boneta de minichef", au aflat lucruri interesante despre legume și pentru ce sunt bune să le consumăm.

La finalul acțiunii, fiecare elev a primit câte un pahar cu schake și un cadou - o punguță cu fructe, caiet pentru elevi cu diferite activități pe care trebuie să-l completeze timp de o săptămână, urmând să participe la un concurs cu premii, o revistă cu 32 de rețete pentru părinți, care au putut participa la un alt concurs cu premii.

La activitate, au participat toți elevii de la ciclul primar din unitatea de învățământ, coordonați de opt cadre didactice: prof. Diana Filip, prof. Elena Roșu, prof. Daniela Matei, prof. Daniela Elisei, prof. Laura Șuteu, prof. Izabela Stavăr, prof. Maria Gherase și prof. Sultana Della. 

Comentează știrea

citizen
22 septembrie 2014
engleza de balta

Schake??? Probabil ai vrut sa scrii Shake

giony
25 septembrie 2014
ANUNT IMPORTANT PENTRU TINE!

ANUNT IMPORTANT PENTRU TINE! Timpul este capital pretios, investeste-l cu folos! Consultant firma multinationala ofer activitate part-time (2-3 ore/zi), pentru obtinerea de venituri suplimentare in domeniul Network Marketing ; activitate inteligenta, necesitand studii medii sau superioare. Avantaje: venit imediat, venit permanent, venit rezidual, diferite bonusuri substantiale. INSTRUIRE GRATUITA! Pentru detalii trimite "vreau " la : e-mail : [email protected].

giony
25 septembrie 2014
Cursuri afaceri online GRATUIT

Cursuri afaceri online GRATUIT. Daca vrei sa inveti cum sa castigi cel putin 300 $ pe luna trimite mesajul "trimite curs" la mail : [email protected] si vei primi toate informatiile necesare.Rog seriozitate ,pentru ca voi lucra numai cu oameni corecti,seriosi ,harnici si perseverenti si care stiu sa astepte rasplata interziata.Drumul este lung si sigur,dar asigura stabilitatea financiara pe viata.

Articole pe aceeași temă

Joi, 12 Iunie 2014
Stire din Sănătate : Cum recunoaștem anemia
Pagina a fost generata in 0.6091 secunde