"Să depășim tensiunile artificial create"
L-am citat pe prof. univ. dr. Dănuț Tiberius Epure, unul dintre cei patru candidați la funcția de rector al Universității "Ovidius" care a remis redacției un comunicat ce cuprinde mesajul său cu câteva ore înainte de închiderea campaniei electorale: "În primul rând, vreau să le mulțumesc cadrelor didactice pentru consecvența și sprijinul acordat, pentru că au acceptat dialogul și pentru că au ales să se implice în viitorul universității noastre. Am reușit să identificăm principalele neajunsuri, iar în cadrul întâlnirilor pe care le-am avut cu profesorii celor 16 facultăți din cadrul Universității, am conceput, împreună, direcțiile prioritare.
De asemenea, țin să le mulțumesc celor care, prin acțiunile lor, au răspuns afirmativ apelului pe care l-am lansat întregii comunități academice ovidiene, confirmându-mi astfel convingerea că putem găsi în fiecare dintre noi resursele pentru ca imaginea universității noastre să nu fie în niciun fel afectată de campania electorală.
Este momentul să depășim tensiunile artificial create asupra modalității de validare a noului Senat, cu atât mai mult cu cât MECTS arată, printr-o notă oficială, semnată de ministrul Cătălin Ovidiu Baba, faptul că Senatul Universitar este legal constituit".

Articole pe aceeași temă
Joi, 23 Februarie 2012
Marţi, 21 Februarie 2012
Joi, 23 Februarie 2012
Miercuri, 22 Februarie 2012
Miercuri, 22 Februarie 2012
Miercuri, 22 Februarie 2012
Marţi, 21 Februarie 2012