Ruine și epave. Misterul navelor și vestigiilor scufundate lângă Constanța

878
3
Ruine și epave. Misterul navelor și vestigiilor scufundate lângă Constanța - fondnava-1445279666.jpg

Articole de la același autor

An de an, la mal de mare, în plasele pescarilor ajung vestigii care dezvăluie secretele civilizațiilor de pe aceste teritorii. Dacă la mare avem cetățile Callatis și Tomis și sistemul lagunar Razim - Sinoe reprezintă un potențial arheologic uriaș. Prezintă mare interes și ca fost golf, dar și pentru cetățile antice Histria și Argamum aflate pe malul actualelor lacuri Razim, respectiv Sinoe. 


Sub apele Mării Negre, există un număr mare de fragmente ceramice, amfore și țigle, coloane și capiteluri, dar și epavele unor corăbii antice. Vestigii se întâlnesc la tot pasul, iar în diferite zone se păstrează o serie de construcții terestre, pavaje, resturile unor ziduri din cărămidă antică, dale din piatră prelucrate etc. 


Specialiștii vorbesc despre două posibile epave medievale din Lacul Sinoe și 14 amfore descoperite în lac. Acestea aparțin tipurilor Gunsenin, I-IV (sec. IX - XIII) și reprezintă apariții frecvente în așezările perioadei medio-bizantine de pe coasta Mării Negre. 


Autorii articolului "Despre o posibilă epavă medievală din lacul Sinoe", prezentat de arheolog Cristina Paraschiv –Talmațchi și Gabriel Custurea, directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, în cadrul Sesiunii in-ternaționale Pontica 2015, au admis ipoteza că ar putea fi vorba despre o corabie, chiar două eșuate în apropierea vechii cetăți, undeva la sfârșitul secolului al XII-lea sau la începutul celui următor, când amforele târzii abia încep să fie folosite. Custurea explică că Lacul Sinoe era un golf al Mării Negre, iar aici soseau vasele care aduceau marfă în zonă. 


Histria și Argamum, o provocare pentru arheologi
Săpăturile efectuate la cetatea Histria au oferit un bogat material arheologic: sculpturi, reliefuri, materiale de construcție, inscripții, ceramică (grecească și romană), sticlărie, obiecte din metal. Cea mai veche cetate de pe teritoriul României, Histria, se află în satul Istria, pe malul lacului Sinoe și a fost întemeiat la mijlocul secolului al VII-lea î.e.n. (anul 657 î.e.n. după istoricul Eusebius) de coloniști veniți din Milet. Orașul a avut o dezvoltare neîntreruptă timp de 1300 de ani, începând din perioada greacă și până în epoca romano-bizantină. 


La cealaltă cetate, Argamum, încă din perioada arhaică datează două cuptoare artizanale pentru ceramică. Perioada clasică este ilustrată printr-un segment al zidului de incintă, edificii și cuptoare situate spre capul promontoriului, grupuri de morminte tumulare asociate pe criterii familiare în necropola cetății. Cetatea Greco-Romană Argamum a fost întemeiată la mijlocul sec. VII a. Chr. de către grecii din Asia Mică cu cel puțin o generație înaintea cetății Histria, într-o zonă cu urme de locuire din epoca bronzului și din prima epocă a fierului. În interiorul cetății au fost cercetate și, în parte restaurate, o serie de edificii publice și private datând din sec. V-VII: basilica cu trei nave și capelă, basilica din sectorul central, bazilica cu o singură navă, locuințe și parte din sistemul stradal. 


Locuită din cele mai vechi timpuri, Dobrogea a fost un teritoriu unde s-au perindat armate, popoare migratoare. Abundă în cetăți construite în diverse perioade, cu diverse scopuri, iar în prezent, sunt zeci de situri arheologice, care aș-teaptă să fie studiate.


Comentează știrea

militaru gheorghe
20 octombrie 2015
Part time

Fluxul abundenței curge întotdeauna către mințile cele mai deschise, care se așteaptă să primească. Asta scrie celebrul Bob Proctor în cartea "Te-ai născut bogat". Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câstige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteti mesajul PROIECT la adresa de email: [email protected].

Lazar
20 octombrie 2015
Colaborare profesionala la domociliu

Colaborare profesionala la domiciliu! -Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata globala. -Proiectul este lansat de curand si are mari perspective. -NU este necesara niciun fel de experienta! -Asiguram suport si logistica in desfasurarea activitatii. -Lucrati intr-un mediu placut, proactiv. -Principala atributie este mentinerea unei evidente a ofertelor prospectante si actualizate zilnic. -Oferim sanse reale de avansare in cariera! -Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal, cu posibilitatea unor bonusuri substantiale. -Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. -Programul de lucru este flexibil. -Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. -Sunt suficiente studiile medii. -Cerem cunostinte minime de operare pe internet, de lucru cu fisiere word si pdf si navigare online. -Solicitati acum mai multe detalii la una dintre adresele noastre de email: [email protected]

gil
20 octombrie 2015
oferta

MUNCA LA DOMICILIU Cautam operator PC la domiciliu pentru activitate online: prospectare de piata, ofertare prospecti, mentinerea relatiilor armonioase cu prospectii. Selectăm numai oameni care gândesc pozitiv, oameni cu viziune pe termen lung, încrezători, calmi si foarte serioși. Oferim pregatire si suport profesional. Program flexibil, iar plata este realizata prin contract legal. Pentru detalii suplimentare va rugam sa ne contactati la: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9966 secunde