Eveniment editorial

"Românii sunt pudici în aparență!"

303

Articole de la același autor

Sâmbătă, 9 aprilie, de la ora 14, în Barissimo, jurnalista Corina Ozon vine la Con-stanța cu trilogia "Amanților": "Zilele amanților", "Nopțile amanților" și "Amanții 3.0".

"Femeia asta, autoarea adică, nu e întreagă la minte și nici ăia care o citesc, adică nici eu! Își face singură promovare, pleacă în turnee prin țară, doarme prin trenuri și pe la fanii ei p-acasă, fără teamă că dă peste vreo rudă cu vasluienii. E așa, un fel de concubinaj sau amantlâc literar de nu s-a mai pomenit. Oameni cu preocupări, profesii și niveluri de percepție diferite au devenit un fel de clan, de mafioți ai amantlâcului Made in Romania". Astfel o descrie pe Corina Ozon una dintre zecile de mii de cititoare, care i-au ridicat notorietatea la rang de best-sellerului anului 2015.

De ce AMANȚII pentru o națiune pudibondă, care pune atât de ușor etichete? Și, culmea, a ajuns să fie viral, tocmai datorită LOR. Ce a "mânat-o" în… inspirația celor trei volume? Experiența personală plus poveștile celor din jur sau dorința de a demonstra cât de ipocriți am ajuns? Sunt întrebări la care a răspuns, în avans, pentru "Cuget Liber".

"Sinceră să fiu, nu știu ce a fost în capul meu, când am publicat prima carte. Abia atunci m-am gândit cu groază la ce vor spune părinții mei, prototipul pudibonderiei. Am scris așa cum am crezut. Dar am avut surpriza să constat că românii sunt pudici în aparență, prin cărțile mele am cunoscut oameni foarte deschiși la minte. Le lipsea doar motivul și contextul ca să se exprime. Părinții mei sunt mândri. În cărți este multă experiență personală, pentru că am adunat povești reale într-o frescă a societății de azi. Da, este un NU ipocriziei. Și mă bucur că cei care m-au citit au împărtășit acest mesaj", afirmă Corina Ozon. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 17 Decembrie 2015
Stire din Politică-Administrație : Lansare de carte la Medgidia
Pagina a fost generata in 1.1712 secunde