ROMÂNIA, ÎN DOLIU. A murit autorul șlagărelor "Lalele, lalele" și "Să mori de dragoste rănită"

279
ROMÂNIA, ÎN DOLIU. A murit autorul șlagărelor

Articole de la același autor

Autorul șlagărelor "Lalele, lalele" și "Să mori de dragoste rănită", s-a stins din viață sâmbătă dimineața, potrivit unui comunicat de presă al Teatrului de Revistă "Constantin Tănase". 


Textierul, poetul și scriitorul Aurel Storin, fost secretar literar artistic al Teatrului de Revistă 'Constantin Tănase' a trecut în neființa. Astfel, revista românească, dar și peisajul cultural-artistic și muzical au devenit mai sărace, potrivit Agerpres. Aurel Storin s-a născut la București, pe 12 ianuarie 1937. Între 1955-1959 a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București. A scris textele a peste 400 de melodii, marea majoritate devenite șlagăre, premiate la festivaluri și fredonate de-a lungul timpului și până astăzi de toată lumea. A colaborat ca textier cu toți marii compozitori de muzică ușoară care, la rândul lor, au încredințat creațiile devenite imediat șlagăre unor nume care nu mai au nevoie de nici o prezentare, precum Luigi Ionescu ("Lalele, lalele" de Temistocle Popa), Angela Similea ("Să mori din dragoste rănită" de Marcel Dragomir, "Mă gândesc la dumneata" de Edmond Deda), Aura Urziceanu ("Mai rămâi și nu pleca" de Marcel Dragomir), Margareta Pâslaru ("Cu tine" de V. Veselovski — Premiul Radioteleviziunii 1965, "Liniștea mea" de Gelu Solomonescu), Margareta Pâslaru și Marina Voica ("Balada" de Radu Șerban), Dan Spătaru ("Prietene" de Temistocle Popa), Aurelian Andreescu ("Te-ai schimbat" de Petre Mihăescu), Mădălina Manole ("Fără dragostea ta", "Vino, dragoste", "Marea, cât dragostea noastră" de Șerban Georgescu), Mirabela Dauer ("Să știi că nu e adevărat" de Horia Moculescu, "Dacă nu erai tu" de Jolt Kerestely), Corina Chiriac ("Vino, iubire înapoi" de Ion Cristinoiu, "Parfumul străzilor" de Radu Șerban, "Serenadă" de Mircea Chiriac, "Și ieri și azi și mâine" de Horia Moculescu, în duet), Carmen Rădulescu ("Nu mai știu ce să cred" de George Grigoriu, "Acasă" de Dan Ardelean). Mai bine de 40 de ani a fost secretar literar al Teatrului de Revistă "Constantin Tănase". A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și al UNITER, dar și redactor-șef al revistei "Realitatea evreiască", publicație a Federației Comunităților Evreiești din România. A scris versuri, proză, piese de teatru, eseuri, în publicații precum "Viața românească", "România literară", "Luceafărul", "Adevărul", "Realitatea evreiască", etc. A fost distins cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate in 2007.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 07 Noiembrie 2015
Stire din Cultură-Educație : "Repere dobrogene", la Muzeul  Marinei Române
Pagina a fost generata in 1.0502 secunde