Premieră la Teatrul de Stat

Revoluționarul experiment regizoral "Jurnal de România. Constanța"

800
Revoluționarul experiment regizoral

Articole de la același autor

După "Bătrânul și hoțul", Teatrul de Stat Constanța invită publicul spectator în acest week-end la o nouă premieră, extrem de inedită de data aceasta, în care prota-goniste vor fi șase actrițe care-și vor juca propria… poveste. Ele sunt Mirela Pană, Laura Iordan, Florina Stănculeț, Alina Manțu, Lana Moscaliuc și Turchian Guzin Nasurla.


Ieri, în cadrul unei întâlniri cu regizoarea Carmen Lidia Vidu am aflat filonul din spatele montării.


"«Jurnal de România. Con-stanța» este un spectacol de teatru documentar și în același timp un spectacol de teatru multi-media. Este o fărâmă a unui proiect un pic mai larg intitulat «Jurnal de România», al cărui prim episod a avut loc la Sfântu Gheorghe și probabil urmează Chișinău, după Constanța. 


Îmi doresc să continui acest proiect atâta timp cât voi avea ceva de spus sau de de căutat ori documentat prin el. 


Povestea este următoarea. Sunt un regizor de teatru multi-media care a căutat foarte mult să se exprime într-o latură poetică, vizuală: pentru mine multi-media este poezia din spectacolul meu, chiar dacă este foarte tehnică și foarte grafică și plină de pictură. Doar că ceva în mine s-a întâmplat în momentul în care a avut loc evenimentul Colectiv în București și pentru prima dată am ieșit în stradă. Atunci am început un schimb de dialog împreună cu colegii mei de generație regizori, care m-a modificat. 


Am simțit pentru prima oară că nu mai pot să urc pe scenă și să caut subtilități regizorale, actoricești, psihologice, ci să discut la nivel social de ce ieșim în stradă, care sunt problemele cu Ministerul Culturii, cu cei în mâna cărora ne încredințăm viața, care-i calitatea vieții mele, dacă pot să trec de la un proiect la altul și de fapt să nu evoluez, să întâmpin aceleași probleme prin teatru, aceeași sărăcie, aceeași lipsă de dialog cu directorii, aceeași sărăcie la nivel tehnic, aceeași atitudine a celor din jurul meu față de lumea artistică. 


Cum că suntem ceva interesant și niște circari drăguți și amuzanți, dar care mâncăm parizer cu pâine. Dar că eu îmi plătesc taxele și când mă duc la spital găsesc un spațiu civilizat în care mă pot trata… Nu știu dacă e târziu la 37 de ani, dar adevărul este că abia acum doi ani am ajuns să-mi pun aceste întrebări. Și atunci am zis să fac un dialog mai larg și am gândit acest Jurnal de România.


Nu mi-am dorit să fie numai din femei formată echipa spectacolului, dar am avut un scurt dialog, interviu cu toți angajații și colaboratorii teatrului în urma căruia am făcut distribuția. Mi s-au părut că sunt cele mai puternice personalități, cognitiv gândind. Nu a fost un casting actoricesc. M-a interesat cum se raportează la familie, la oraș, la muncă, dacă-și recunosc micimile, dacă vor să și le repare", a fost declarația-șnur a tinerei regizoare.


Ce presupune un spectacol multi-media și la ce ar trebui să se aștepte publicul constănțean? Înseamnă fotografii biografice din viața actrițelor, cu cartierele Constanței, cu primarul actual, dar și cu fostul, cu samba, cu teatru cu probleme. La care se adaugă și câteva materiale video. "Este un proiect prin care eu îmi doresc să mă însănătoșesc ca artist și mi-aș dori ca publicul care vine la spectacol, prin acest dialog cu actorii, să se echilibreze și să încerce să se definească în mod corect. Pentru mine aceste actrițe sunt modele…", a mai adăugat aceeași Carmen Vidu. 


Grafica și editarea video sunt realizate de Cristina Baciu, iar scenografia și costumele, de Lăcrămioara Dumitrașcu. 


Așadar, "Jurnal de România. Constanța" va putea fi vizionat în avanpremieră, mâine, 3 martie, premieră - pe 4 martie, și o a treia reprezentație, pe 5 martie, pe scena Teatrului de Stat Constanța, de la ora 19.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.346 secunde