€ 4.7315
£ 5.2727
$ 4.2103

Mai multe ştiri online:

Revolta părinților în școlile constănțene. Suprapopularea claselor naște... războaie

Ştire online publicată Joi, 08 Septembrie 2016. Autor: Simona ANGHEL
Fiecare început de an școlar aduce cu sine un tăvălug de nemulțumiri din partea părinților constănțeni, foarte mulți dintre ei plângându-se de sumele exorbitante pe care le investesc în renovarea claselor în care vor învăța copiii lor.

Ieri, însă, a făcut înconjurul redacțiilor o reclamație, colectiv… anonimă, a unor părinți ai elevilor clasei I E, de la Școala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul” din Constanța.

Dincolo de explicațiile publice pe care le solicită conducerii acestei unități de învățământ pentru schimbarea învățătoarei pe care au avut-o copiii în anul precedent, în clasa pregătitoare, sau despre modul cum s-au făcut înscrierile copiilor ce nu sunt arondați circumscripției ori interzicerea accesului în curtea școlii, cel mai grav ni se pare că în acest an școlar 28 de copii vor învăța într-o clasă de 20 mp.

O dilemă imposibilă?

În sesizarea adresată Inspectoratului Școlar Județean Constanța se precizează: „În calitate de părinte al unui elev clasa I E la această școală, țin să vă anunț că școala va discrimina în mod vădit elevii acestei clase, alocând o sală de curs cu dimensiuni la jumătate față de celelalte clase. Această atitudine vine probabil pe fondul lipsei de spațiu, însă școala a primit copiii din alte circumscripții în mod ilegal în anul anterior, iar acum se vede pusă în fața unei dileme imposibile. În mod abuziv această clasă a fost repartizată să ocupe acest spațiu în detrimentul altor clase care beneficiază de profesori titulari în timp ce clasa noastră beneficiază de cadru didactic detașat și este cu «antecedente» (acțiuni întreprinse la nivel de inspectorat). Împreună cu ceilalți părinți am fost de acord a vă aduce la cunoștință acest diferend pe care îl avem cu această școală pentru a nu vă da posibilitatea de a răspunde presei de maniera: «Nu știm nimic. Nu a fost depusă vreo sesizare». Din păcate solicitările anterioare primite de la părinții acestei școli nu au fost rezolvate favorabil și nu credem că veți proceda altfel în acest caz deși ar trebui”.

Ieri, prof. Daniela Badea, la al patrulea mandat în fruntea Școlii nr. 29, se declara dezamăgită de felul cum au ajuns părinții să-și rezolve problemele, în ciuda eforturilor depuse pentru a mulțumi pe toată lumea. Adăugând că deja a vorbit cu meșterii pentru renovarea clasei, așa încât luni, când vor reveni în clase micuții de la I E, să nu găsească pereții jupuiți, justificând acest aspect urât de faptul că fosta învățătoare a dat jos polistirenul pe care îl folosise anul trecut pentru expunerea diverselor lucrări.

Cât despre faptul că vor ajunge să învețe 28 de copii într-un spațiu de 20 mp, același director ne-a invitat să vedem cum profesorii au fost nevoiți să renunțe la cancelarie pentru a ceda o clasă de la parter, iar în clasa de la etajul II unde vor învăța elevii în cauză, anul trecut a studiat o clasă de-a IV-a.

Întrebată de ce totuși nu s-a oprit cu înscrierile în momentul în care capacitatea sălilor de clasă a fost depășită, directoarea Badea ne-a răspuns că nu a avut cum să refuze dreptul copiilor care aparțin de această școală. Cât despre vizele de flotant și alte „scamatorii”, același interlocutor a declarat că nu este treaba conducerii să meargă să verifice dacă domiciliul corespunde cu datele din buletin.

De altfel, același lucru îl declara anul trecut și fosta directoare a Școlii nr. 30 „Gheorghe Țițeica”, prof. Aneta Dragnea, când părinții au reclamat că este imposibil un act educațional de calitate cu efective în clase de 35 de copii. Iar povestea se repetă și anul acesta la Școala 30, pe fondul migrării multor elevi de clasa a V-a spre liceele de renume.

Și în condițiile în care la Școala nr. 6, devenită structură a Școlii nr. 5, sunt clase cu efective de 10-12 elevi, lucru care îi îngrijorează pe părinții copiilor care-și văd amenințat… viitorul.

Oră de sport… în jurul băncii

Din cauza aceleiași suprapopulări și a avalanșei de înscrieri în clasa pregătitoare, la Școala Gimnazială nr. 24 „Ion Jalea”, în anul școlar 2016-2017, orele de sport, la iarnă, se vor face cel mai probabil în jurul băncilor sau pe culoarele școlii, pentru că fosta așa-zisă sală de sport a fost transformată în clasă. După ce că și așa elevii de la Școala 24 nu dispuneau de un spațiu adecvat desfășurării orelor de educație-fizică, acum… s-a rezolvat. Nu mai există! Am încercat în repetate rânduri să luăm legătura cu prof. Corina Teodorov, directorul acestei instituții, pentru a afla ce soluții propune consiliul de administrație al Școlii 24. Probabil răspunsul va fi același, și anume posibilitatea construirii unei săli de sport, din fondurile asociației de părinți.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8004 secunde