Rețeaua școlară, reevaluată. Se vor redeschide școli

746
3
Rețeaua școlară, reevaluată. Se vor redeschide școli - reteascolara1-1494154185.jpg

Articole de la același autor

Rețeaua școlară va fi reeavaluată și există premisele ca multe școli din mediul rural să fie deschise după ce au fost închise, pentru că aveau prea puțini elevi. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Pavel Năstase, care spune că nu vrea ca școlarii să mai facă naveta.

"Noi vrem să facem o reevaluare a rețelei școlare și să vedem dacă nu există posibilitatea, chiar dintre școlile care au fost inițial închise, unele dintre ele să fie redeschise, pentru că există un fenomen foarte periculos. Aproape în fiecare săptămână au loc accidente cu microbuze școlare, sunt distanțe foarte mari pe care elevii trebuie să le parcurgă în aceste microbuze. Ce am constatat, sunt și foarte multe cadre didactice care fac naveta. Deci ar trebui optimizată această navetă a elevilor și a profesorilor, astfel încât la nivel local să folosim cât mai bine grădinițele, școlile, unitățile școlare în general", a spus ministrul Educației.

Potrivit acestuia, de analiza respectivă se va ocupa inspectoratul școlar din fiecare județ. Deocamdată nu s-a stabilit nimic și nici nu a fost gândit concret cum anume vor fi finanțate și gestionate școlile redeschise în condițiile în care, în prezent, finanțarea unităților de învățământ este direct influențată de numărul de elevi înscriși.

"Vom avea o discuție cu inspectoratele școlare pe această temă, vom avea o videoconferință și după aceea vom propune această temă, urmând ca inspectoratele școlare să se ocupe de această analiză’’, a precizat ministrul Pavel Năstase.

Reamintim că, în ultimii ani, în județul Constanța au fost comasate mai multe unități de învățămant din mediul rural, pe motiv că funcționarea separată nu mai este eficientă.

În prezent, în județ există peste 60 de unități de învățământ, mai ales școli primare, care sunt arondate la școli mai mari.

Comentează știrea

Prostovala
8 mai 2017
M-a doare.n cot de voi viermilor

Nimeni nu vrea cu mine, toti mă minte. Eu stau cocotata sa fiu băgata.n seama. Dar degeaba. Mai am 2 ani si ies la pensie. Rezistați.

cititor
8 mai 2017
SOCda nu spune nimic articolul

scris la bascalie

Radu
8 mai 2017
Ar fi bine !

In felul acesta s-ar redeschide scoala de la Tepes-Voda , care a fost inchisa in 2013 din dorinta primarului pesedist smecher , de a umple scoala de 400 de locuri , construita ilegal la Silistea , desi la Silistea erau doar 58 de copii , iar acum 41 ... Zi de zi , din 2013 incoace , 137 de copii de la Tepe-Voda , sunt plimbati fortat , dus-intors , la Silistea - 9 Km - de cele doua microbuze scolare si de inca patru particulare , pe bani multi , pentru ca directoarea-invatatoare - o amica fierbinte si nelinistita a primarului - domiciliata in Constanta , sa se simta bine cu scoala mai animata , dar cu elevii obositi , stresati , multi intarziati si cu parintii revoltati ...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5706 secunde