"Isprăvile" lui Petrică Miu la cârma ISJ Constanța

"Rețeaua școlară nu e făcută, iar planul de școlarizare e greșit!"

4718
14
Revenirea Gabrielei Bucovală la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Constanța scoate la iveală probleme grave în organizarea unităților de învățământ pentru anul școlar următor.

Conform calendarului stabilit de Ministerul Educației, până la 15 decembrie 2017, Inspectoratul Școlar Județean Constanța ar fi trebuit să analizeze solicitările unităților administrativ teritoriale privind rețeaua școlară pentru anul 2018 - 2019.

"În momentul în care am revenit pe funcție, am constatat că termenul a fost depășit și am fost nevoiți să solicităm Ministerului Educației o derogare ca să elaborăm rețeaua școlară în-afara calendarului, având în vedere că nu s-au parcurs încă toate etapele necesare", a declarat actualul inspector școlar general, Gabriela Bucovală.

Practic, potrivit acesteia, echipa fostului inspector școlar general Petrică Miu nu a reușit să adune de la primării propunerile acestora și nici măcar să le analizeze pe cele deja transmise. Deocamdată, Ministerul Educației nu a trimis niciun răspuns oficial la cererea ISJ Constanța. Astfel încât la această oră nu se știe dacă vor fi școli comasate, dacă vor dispărea sau vor apărea clase noi.

"Consiliul de Administrație a stabilit ceva, la minister a ajuns altceva!"

Mai mult decât atât, lipsa unui proiect de rețea școlară a dus la imposibilitatea de a elabora și planul de școlarizare.

"În Consiliul de Administrație s-a discutat la un moment dat despre planul de școlarizare, s-au făcut consemnări în procesele verbale. Ulterior, a fost trimis un plan către Ministerul Educației, pe care nu l-am semnat niciunul din inspectorii școlari generali adjuncți. Zilele trecute, Ministerul Educației ne-a trimis înapoi un răspuns prin care ni se cere să reanalizăm planul, căci este greșit și este depășit cu 30 de clase. Asta ar însemna aproximativ 50 de norme în plus, ceea ce nu putem să acceptăm, pentru că nu avem atâtea clase, nici nu ar avea cui să predea. Practic, în Consiliul de Administrație s-a stabilit ceva și către minister s-a trimis altceva", a precizat inspectorul școlar general adjunct Anca Dragomir.

Potrivit acesteia, noua echipă va încerca să repare aceste erori, iar termenul limită până când va fi revizuit planul de școlarizare este 19 februarie. În ce privește rețeaua școlară, în perioada următoare vor fi emise avizele către primării, pentru ca acestea să poată vota în Consiliul Local rețeaua școlară actualizată, așa cum ar trebui aceasta să funcționeze începând cu 1 septembrie 2018.

"Dacă începi să tai, nu mai ai educație!"

Contactat telefonic, fostul inspector școlar general Petrică Miu a infirmat cele declarate de actualii șefi de la ISJ.

"Este transmisă și rețeaua școlară și este transmis și planul de școlarizare. Noi le-am analizat și le-am calculat, judecând și în funcție de buget. De exemplu, la clasa a IX-a, sunt prevăzute 223 de clase, dar acestea reies din calcule. Nu este nicio depășire. Numeric, avem 218, dar trebuie să ținem cont și de elevii veniți anul trecut din alte județe și mai trebuie să punem vreo două clase în plus. Era perfect planul de școlarizare făcut de noi, chiar dacă bugetul nu acoperă ultima lună de salarii. Sigur că reduci din clase, ca să te încadrezi în buget, dar cât reduci, până când pui în pericol procesul de învățământ? Cu argumente solide, Ministerul Finanțelor va da bani pentru perioada neacoperită de buget. Nici nu poți să supraaglomerezi clasele. Acesta a fost raționamentul meu. Din punctul meu de vedere, e aproape imposibil ca fiecare școală să se încadreze în buget. Așa cum este rețeaua, dacă începi să tai, nu mai ai educație. Sigur că ministerul îți cere să tai!", a declarat Petrică Miu, pentru "Cuget Liber". 

Comentează știrea

14 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Popescu
14 februarie 2018
Adevar

Ce aveti cu Scoala 29? Fosta directoare , Badea Daniela adusa, de "marele" inspector Popescu, din localitatea Mereni, a distrus tot ce era bun in aceasta scoala. In Romania e valabila, inca, numirea sefilor pe baza de pile si relatii politice. Cand a vazut ca a facut-o lata cu orele de sport, a iesit la pensie anticipat! O directoare anosta care l-a prins pe Dumnezeu de picior ftiind scoasa din mocirla de fostul inspector

Răspuns la: Corect
Adăugat de : Corect, 14 februarie 2018
Ministerul a suplimentat nr de ore de educatie fizică la Constanta special ptr ciclul primar să nu uităm de Șc.29. Să vină D.N.A-ul
Liviu Chilian
14 februarie 2018
Cititi pe CIA/FSB Ziare.com. Merita! Rromarlania si Rromarlanii, asa cum sunt

Aceasta e in realitate, Rromarlania. Bantustan atemporal despre care popimea nazistoida(asista contra plata consistenta la EXTRRMINAREA romanimii) guitza ca e "Grădina Maicii Domnului"(???) --- Cele 100.000 de copile ce se prostituează pe videochat, vor deveni mame in viitor!? Vor avea copii?! Pe care ii vor...edukk!! --- "Vice.com: Bine ati venit in Romania, tara cu 100.000 de tinere angajate la videochat. Una dintre cele mai importante reviste din Franta scrie despre industria videochatului din Romania, care anual genereaza profituri de peste 300 de milioane de euro si in aceste moment este una dintre cele mai profitabile din Europa. In Romania, una dintre cele mai sarace tari din Uniunea Europeana, exista deja peste 5.000 de studiouri de videochat si 100.000 de tinere care isi castiga astfel existenta. Insa, in ochii Guvernului de la Bucuresti, aceasta industrie nu exista, informeaza revista Vice France. Desi aceasta afacere nu este ilegala, autoritatile refuza sa inregistreze fiscal studiourile de videochat, astfel incat angajatii nu pot beneficia de drepturile si beneficiile pe care le ofera un contract de munca. Multi patroni sunt nevoiti sa isi declare aceste afaceri ca agentii de modelling sau firme de telecomunicatii. Jurnalistii de la Vice France au incercat in mai multe randuri sa obtina un raspuns oficial de la Ministerul Muncii din Romania pentru a afla de ce Guvernul inca nu recunoaste studiourile de videochat ca afaceri perfect legale, insa nu au primit un raspuns clar. Cum activitatea acestor studiouri nu este reglementata, statul pierde bani deoarece multi patroni nu isi declara castigurile, mai scrie revista Vice France. "Nu incercam sa mintim Guvernul, dar nu avem de ales", spune Maria, care conduce unul dintre cele mai mari studiouri de acest gen din Bucuresti. "Nu vrem nici o problema - nici pentru proprietar, nici pentru modele, nici pentru personal" In Romania, aproape 15% dintre tineri sunt someri. Prin urmare, este foarte usor ca astfel de studiouri sa atraga studente si tinere care vor sa castige foarte multi bani. "Vom face visele voastre o realitate" si "Poti sa cumperi orice vrei si te face sa traiesti ca un star de film" - sunt anunturile prin care sunt recrutate tinerele. Si castigul oferit este de cateva ori mai mare fata de salariul minim pe economie." --- Sinistresa la Munca e o Curvă! O cheamă Vasilescu. A fost...peremista. Am citit ca si'a angajat in sinister, fostul sot, un Greco-Tzigan bandit. si actualul amant. Dar, de sărbători a fost fotografiată in chiloți de plaja, in Cuba, alături de un nebun pe nume Manda, cica, seful comisiei de control a SRI(???)

Parinte 29
14 februarie 2018
Adevar

Nu mai comentati spunand minciuni. Pe vremea fostei director Badea , orele de sport ale copiilor nostri de la clasele mici, erau facute de profesori de sport. Nu are ea vina ca sunteti voi incompetenti. Domnule Miu, este vina dumneavoastra. Mintiti cu nerusinare. Om mic, de nimic

Părinte
14 februarie 2018
Rezist

Cred că în mare parte din cei ce au comentat la acest subiect sunteti profesori ? ! Vă meritați soarta ! UNIȚI-VĂ !!!Sunteti bataia lor de joc pe banii nostrii !!! Au transformat școala în proprietate privată și se folosesc de dvs să vă dezbine,indiferent cine este Popescu,Bucovală,Miu sau Codreanu.Vă consideră prosti și usor de manipulat,unde nu se poate chiar amenintă.Domnilor profesori formatori ai copiilor noștrii .Treziti- vă și Uniți-vă !!! Copiii noștrii suferă la toate incompetentele șefilor voștrii

14 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Pagina a fost generata in 0.4246 secunde