Relaxare de weekend. Ce piese puteţi viziona la teatrele din Constanța

274
Relaxare de weekend. Ce piese puteţi viziona la teatrele din Constanța - fondweekendteatral3-1632497245.jpg

Articole de la același autor

În acest ultim weekend al lui Răpciune sunteţi invitaţi, cu mic, cu mare, la teatru. Atât copiii, cât şi adulţi pot savura câte o piesă de teatru sau operă, în funcţie de preferinţele fiecăruia.

Dacă săptămâna trecută, Teatrul de Stat Constanţa (TSC) a organizat avanpremiera piesei „Goi puşcă”, în acest sfârşit de săptămână, piesa, care, de altfel şi deschide stagiunea 2021 - 2022, poate fi vizionată timp de două zile, sâmbătă, 25 septembrie, dar şi duminică, 26 septembrie, de la ora 19.00.

Potrivit reprezentanţilor, piesa este o adaptare după filmul „The Full Monty” şi este regizat de Vlad Cristache. Astfel, pe parcursul a mai mult de două ore, publicul va putea asista la o comedie britanică plină de suflet, care a avut un succes imens la ecranizare, numărându-se printre filmele cult din anii ’90.

Scenografia poartă semnătura Mădălinei Niculae, iar coregrafia este realizată de Ștefan Lupu, cu asistența actriței Florinei Stănculeț. Lighting design-ul este realizat de Alexandru Bibere. Din distribuție fac parte: Marian Adochiței, Ionuț Paul Ștefan, Iulian Enache, Theodor Șoptelea, Florentin Roman, Florin Aioane/ Ștefan Mihai, copilul Matei Doreanu, Alina Manțu, Florina Stănculeț, Liliana Cazan / Luiza Sarivan, Liviu Manolache / Dan Cojocaru, Andrei Cantaragiu, Adi Dumitrescu, Remus Archip, Andrei Bibire, Laura Iordan-Adrian, Georgiana Mazilescu, Lana Moscaliuc și Ecaterina Lupu/ Cristiana Luca. Atenţie! Spectacolul nu este recomandat copiilor sub 14 ani.

„Este un spectacol despre omul obișnuit care reușește să facă ceva, să dea un pumn în gură sistemului și să arate că și el are un sens, nu trebuie să ceară voie să trăiască”, a declarat regizorul Vlad Cristache. Altfel spus, acţiunea se rezumă la povestea unor băieți amărâți, pe care societatea i-a mestecat și i-a scuipat, niște șomeri vai de capul lor, care simt că și-au pierdut și bărbăția odată cu jobul și încearcă să se reclădească, suindu-se unul pe umerii celuilalt, prin prietenie, prin solidaritate, cu multă candoare.

„Tosca” de Pucccini, la Teatrul „Oleg Danovski”

În cursul zilei de sâmbătă, de la ora 19.00 sunteţi aşteptaţi şi la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski, la „Tosca” de Giacomo Puccini. Una dintre artistele care vă vor încânta auzul este soprana Nicoleta Ardelean, care, de-a lungul timpului a desfășurat și desfășoară o bogată activitate artistică - solistică cuprinzând atât scenele naționale, cât mai ales pe cele internaționale. Licențiată a Academiei de Muzică din Cluj, ea a făcut studii masterale și doctorale, preocupată fiind atât de pregătirea profesională, cât și cea pedagogică. Totodată, este laureată a mai multor concursuri naționale și internaționale de interpretare vocală. La ora actuală, repertoriul său însumează peste 20 de roluri principale aparținând compozitorilor naționali și internaționali, cât și un număr impresionant de lieduri și lucrări vocal-simfonice. Regia artistică este semnată de Gheorghe Bărbulescu, scenografia de Şerban Jianu. Soliștii care se vor mai afla pe scenă sunt Nicoleta Ardelean, Răzvan Săraru, Cătălin Țoropoc, Constantin Acsinte, Laurenţiu Severin, Mădălin Băldău, Iulian Bratu, Adrian Pârlea, Mihaela Ionescu. Celor mici li s-a pregătit în acest weekend spectacolul „Regele cerb”, care se va juca pe scena Teatrului pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare”, sâmbătă, 25 septembrie, de la ora 11.00 şi duminică, de la orele 10.00 și 12.00. Precizăm că aceasta este cea mai nouă piesă din repertoriul curent al teatrului. Regia artistică, scenariul și ilustrația muzicală sunt realizate de Gabriel Apostol, iar scenografia îi aparține Clarei Dărângă.

În distribuție: Daniela Vlad, Inga Marcu, Rovena Paraschivoi, Claudia Brădescu, Daniel Minciună, Tiberiu Roșu, Grațian Prisacariu. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5941 secunde