Reguli pentru biblioteci în contextul pandemiei. Ce presupun noile măsuri

288
Reguli pentru biblioteci în contextul pandemiei. Ce presupun noile măsuri - 1-1599064219.jpg

Articole recomandate

Limitarea accesului în sălile de lectură cu suprafețe mici și a numărului de persoane care ating un obiect, organizarea rezervărilor documentelor prin telefon, email, site, precum și respectarea regulilor de carantinare a obiectelor se numără printre măsurile care privesc activitatea bibliotecilor în starea de alertă, potrivit Agerpres.


Printre măsurile și regulile cu privire la accesul și contactul cu publicul bibliotecilor, regăsite în Ordinul privind măsurile pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii, publicat în Monitorul Oficial, se numără:


* coordonarea cu autoritățile de sănătate și cele locale astfel încât asigurarea sănătății angajaților și a publicului să reprezinte obiectivul prioritar;


* deschiderea graduală, fazată, în concordanță cu situația epidemiologică locală, din județul/ regiunea în care se află biblioteca;


* limitarea accesului publicului astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 2 m între persoane prin montarea de marcaje;


* limitarea accesului în sălile de lectură cu suprafețe mici;


* asigurarea amenajării biroului de la recepție astfel încât să existe mai multe stații de lucru separate, aflate la cel puțin 1,5 m una de alta, și fiecare angajat să aibă locul său;


* instalarea de paravane despărțitoare de protecție la recepție și la birourile de împrumut;


* organizarea rezervărilor documentelor prin telefon, email, site etc., cu stabilirea unor intervale orare de ridicare a cărților, pentru a elimina formarea de aglomerări de cititori;


* limitarea numărului de persoane care ating un obiect, prin deplasarea personalului bibliotecii la rafturi pentru a procura documentul cerut de utilizator;


* accesul redus în sălile de lectură, cu respectarea prevederilor referitoare la distanțarea socială, astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 1,5 m între oricare două persoane sau 4 metri pătrați pentru fiecare beneficiar/participant.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 02 Septembrie 2020
Stire din Cultură-Educație : Anunț important pentru spectatori
Pagina a fost generata in 0.552 secunde