Universitatea "Ovidius"

Rectorul Dănuț Epure a fost dat afară

1552
6
Rectorul Dănuț Epure a fost dat afară - danutepure-1379521547.jpg

Articole de la același autor

După ce trei ani a fost decan al Facultății de Științe Economice a Universității "Ovidius", în anul 2012, la 41 de ani, Dănuț Epure devenea rector al celei mai mari universități de stat constănțene.

De ieri, conform deciziei Senatului Universității "Ovidius", lui Dănuț Tiberius Epure i s-a desfăcut contractul de muncă. În baza Secțiunii 3 a Codului Muncii "Concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului", Art. 61: "Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în următoarele situații: b)în cazul în care salariatul este arestat preventiv pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, în condițiile Codului de procedură penală".

Reamintim că la data de 30 iulie, rectorul Dănuț Epure a fost reținut de Direcția Națională Anticorupție pentru 24 ore, pentru comiterea a trei infracțiuni de luare de mită în perioada august 2012 - iulie 2013. El a fost arestat o zi mai târziu de Tribunalul București.

Urmează a fi stabilit un calendar pentru declanșarea de noi alegeri ale structurilor de conducere ale acestei universități. 

Comentează știrea

Danut
19 septembrie 2013
amintiri

Regrete, Simona Anghel? Ce fund mai pupi contra cost, saraca de tine...

profesori saraci
19 septembrie 2013
isi gaseste el un job

Taximetrist dupa eliberare, pe cele 2 BMW-uri. Dar o sa lucreze si in detentie ca sa iasa mai repede. Poate asa o sa si scrie si el ceva, ca toate cartile lui sunt facute de altii. Ne pare rau de familia lui si speram sa traga invataminte. Sa nu se creada D-zeu!

victima
19 septembrie 2013
gest inutil!

A RAMAS TOATA GARDA LUI IN SENAT, CONSILIUL DE ADMI NISTRATIE, CU DECANI, PRODECANI, DIRECTORI DE DEPARTAMENTE SI ALTE UNITATI ADMINISTRATIVE TEHNICE . ACUM SE TIN EXAMENE DE PROMOVARE SI CANDIDATII SUNT CEI CARE AU POSTURILE SCOASE LA CONCURS DE EPURE. IN CE CONDITII?????

pro-vicima
19 septembrie 2013
gest util

Se poate citi si daca nu folosesti majuscule.....posturile scoase la concurs de epure sunt aprobate de ministerul de resort si publicate in Monitorul Oficial....adica se poate inscrie la examen oricine indeplineste conditiile prevazute de lege. Pe timpul Ciupina-Cojoc cate examene de promovare au existat? Decanii, prodecanii, sefii de departament nu pot fi trasi la raspundere ptr calitatea de om a lui epure! Dc te consideri nedreptatit/a trb sa lupti cu mafia lui epure la momentul respectiv

Răspuns la: gest inutil!
Adăugat de : victima, 19 septembrie 2013
A RAMAS TOATA GARDA LUI IN SENAT, CONSILIUL DE ADMI NISTRATIE, CU DECANI, PRODECANI, DIRECTORI DE DEPARTAMENTE SI ALTE UNITATI ADMINISTRATIVE TEHNICE...
pro victima
19 septembrie 2013
hai sictir!

cu "posturile scoase de minister si aprobate" de dracu! se inscrie oricine si ia concursul ala care are comisia pe blat. ma iei de bou? decanii, saracii de ei cum mai cara euroii cu basca l! mai si vorbesti, nesimtitule/to care va strecurati pe posturi ca talharii si cumparati false identitati!HUOOOOOO! trebuie scris cu sange, nu cu majuscule, ca sa citeasca pulimea cat de nenorociti sunteti! o sa fiti toti trasi la easpundere pentru ce ati facut!

pro victima
20 septembrie 2013
Dragul meu, hai sictir

Poti sa scrii cu sange frustrarea ta si lejeritatea cu care renunti la o lupta pe care trebuia sa o duci singur! Ii detest pe decanii care au plecat cu euroii, dar si mai mult pe incompetenti si pe lasi! Vrei sa avansezi in UOC, lupta! Dc decanii si altii vor sfarsi in inchisoare, inseamna ca ti se vor recunoaste meritele stiintifice? Interesant criteriu!

Răspuns la: hai sictir!
Adăugat de : pro victima, 19 septembrie 2013
cu "posturile scoase de minister si aprobate" de dracu! se inscrie oricine si ia concursul ala care are comisia pe blat. ma iei de bou? decanii...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4037 secunde