Stirile zilei de Miercuri, 19 Septembrie 2018 - Cuget Liber Online


Mai multe ştiri online:

"Rățușca cea urâtă" se întoarce la teatru

Ştire online publicată Sâmbătă, 15 Septembrie 2018. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
Artiștii Teatrului de Tineret și Copii „Căluțul de mare” îi așteaptă duminică, 16 septembrie, începând cu ora 11.00, pe cei mici, la o nouă întâlnire cu „Rățușca cea urâtă”. De data aceasta, însă, rățușca se duce la Pavilionul Expozițional din Constanța, urmând ca în săptămânile ce urmează să se întâlnească cu cei mai mici spectatori la sediul teatrului. Piesa este o adaptare după Hans Christian Andersen, regia, scenariul și scenografia stând sub bagheta regizorului Dobrescu Valentin.

Muzica este coordonată de compozitorul Macovei Moraru Radu Alin. Spectacolul durează aproximativ o oră și poate fi vizionat de toți copiii cu vârsta cuprinsă între trei și zece ani, ei având ocazia să îi revadă pe scenă, cu această ocazie, pe Rovena Paraschivoi, Vasile Gherghilescu, Claudia Zaharia, Andrei Stroescu, Arina Cojocaru, Ion Ciolan.

Astfel, într-un peisaj domestic, plin de candoare, pe o muzică veselă și antrenantă, alături de păsări de curte (găinușe, rățuște, gâște și gâscani, un curcan, un cocoș buclucaș, motanul „cosmopolit” Timotei, dulăii cei fioroși), micii spectatori vor descoperi o poveste caldă dar, în același timp, moralizatoare, înțelegând că ar trebui să fie mai toleranți, și că uneori aparențele pot înșela. Chiar dacă este un spectacol care se adresează copiilor de vârstă mică, și adulții pot lua învățăminte în urma vizionării piesei. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7095 secunde