Purcelușii cei hazlii ajung în Orășelul Copiilor

Joi, 06 Decembrie 2018, 17:39
252
Sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 18.00, cei mai mici spectatori sunt așteptați în Orășelul Copiilor din Țara Piticilor (Parcul Tăbăcăriei) în cadrul "Festivalului Iernii 2018", pentru a viziona spectacolul "Cei trei purceluși".

Conform clasicei povești, animăluțele din poveste au hoinărit toată vara, au cântat, s-au jucat și s-au distrat. La un moment dat, s-au trezit că a venit toamna, a început să bată vântul și să plouă și abia atunci purcelușii au început să-și facă griji, dându-și seama că au mare nevoie de o casă care să-i apere de vremea rea și de lupul cel rău.

Muzica acestei piese este semnată de Dan Bălan, iar decorurile îi aparțin lui Adrian Drăguț.

Povestea lui Serghei Mihailov, regizată de binecunoscutul regizor Gheorghe Balint, le aduce în prim plan micuților cele trei personaje extrem de haioase: Nana, purcelușul cel mic (fetiță), Nunu, purcelușul mijlociu, puțin bâlbâit și emotiv, dar și pe Nini, purcelușul cel mare.

Desigur, din decor nu lipsește nici Lulu, lupul cel flămând și fudul.

În concluzie, acesta este un spectacol extraordinar atât pentru micuți, cât și pentru părinți, bunici, o lecție despre prietenie, toleranță și despre cum pot fi învinse toate greutățile prin optimism, voioșie, muncă și bunăvoință.

Pagina a fost generata in 0.3819 secunde