Proiectul "România în sărbătoare" își premiază participanții
Articole de la același autor
Biblioteca "Arhiepiscopul Lucian Florea" din cadrul Centrului eparhial "Tomis" găzduiește, astăzi, începând cu ora 11.00, evenimentul de premiere a celei de-a doua etape a proiectului școlar-educațional "România în sărbătoare", dedicat împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire. Proiectul a fost derulat pe tot parcursul anului școlar 2017-2018, de către Arhiepiscopia Tomisului, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Asociația Națională Cultul Eroilor "Regina Maria", filiala Constanța, și Asociația "Casa Mării Negre".
Câștigătorii celor trei concursuri organizate sunt: Daniel Alexandru Dumitriu și Arzu Melis Numan, de la Liceul Teoretic "Traian", Ioana Postolici, Cosmin Grigore, Nicoleta Roxana Arsene și Diandra-Ioana Cojocaru, de la Colegiul Național Pedagogic "Constantin Brătescu", Eduard Dincă, Centrul Școlar pentru educație incluzivă "Maria Montessori", Constantin Răzvan Obârșanu și Elena Diana Tâlvan, de la Liceul "Carol I", Ostrov.
Precizăm că prima etapă a proiectului a fost dedicată împlinirii a 140 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria-Mamă și s-a desfășurat în primul semestru școlar.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 05 Aprilie 2018
Miercuri, 04 Aprilie 2018
Vineri, 30 Martie 2018
Vineri, 25 Mai 2018
Vineri, 18 Mai 2018
Joi, 17 Mai 2018