Program de vacanță. Cercuri tehnico-aplicative gratuite pentru copii

600
Program de vacanță. Cercuri  tehnico-aplicative gratuite pentru copii - cercuri23august-1530285956.jpg

Articole de la același autor

Chiar dacă este vacanță, copiii din localitatea 23 August și din împrejurimi sunt așteptați la școală, dar nu să învețe, ci să se distreze punând în aplicare ceea ce au învățat deja. Este vorba despre mai multe tipuri de cercuri tehnico-aplicative, care se vor desfășura de-a lungul verii și la care sunt așteptați copii de gimnaziu.

Cursurile se vor desfășura, începând de sâmbătă, 30 iunie, în cadrul Școlii Gimnaziale "George Coșbuc" din localitatea 23 August.

"În urma consultărilor cu administrația locală a comunei 23 August, iată că s-a concretizat o propunere de a relua vechile cercuri tehnico - aplicative. Avem sprijinul Primăriei localității 23 August, care ne-a asigurat atât spațiul de desfășurare a cercurilor, cât și furnizarea materialelor necesare activității acestor cercuri. Cursurile sunt gratuite și sunt disponibile pentru toți cei din zonă. Începând din Constanța până spre Vama Veche, toată lumea este binevenită, copii și părinți deopotrivă", explică prof. Aygun Abibula, coordonatorul de Cercuri tehnico - aplicative din comuna 23 August.

Astfel, copiii vor avea ocazia să afle tainele navomodelelor, aeromodelelor, automodelelor, modelismului - machete statice din hârtie, electronicii, roboticii, fizicii aplicate și astronomiei.

"Încercăm să fim puntea dintre disciplinele care sunt învățate la școală, iar aici mă refer la matematică, fizică, chimie și nu doar atât, și partea practică, aplicabilitatea acestora în practică. Vom pătrunde împreună în tainele fiecărei discipline și vom descoperi legile care guvernează asupra acestora, într-o manieră plăcută și distractivă", mai spune coordonatorul proiectului. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2972 secunde