Profesorul - meșter al sufletelor! Paula Adriana Pop, omagiată de elevii Colegiului "Eminescu"

655
Profesorul - meșter al sufletelor! Paula Adriana Pop, omagiată de elevii Colegiului

Articole de la același autor

Aula Bibliotecii Județene "Ioan N. Roman" Constanța a găzduit, luni, activitatea educațională "Profesorul - meșter al sufletelor". Evenimentul face parte din campania "Educația schimbă vieți", promovată de Colegiul Național "Mihai Eminescu" din Constanța, în cadrul concursului național pentru licee "Euroscola".
 
Programul activității a cuprins și omagierea prof. Paula Adriana Pop, fost profesor de istorie la Colegiul Național "Mihai Eminescu" din Constanța. 


"Esența campaniei noastre pornește de la ideea că orice persoană instruită și educată contribuie la moștenirea culturală și spirituală a unei națiuni, pe care o transmite generațiilor viitoare. Astfel, concursul se derulează sub forma unei campanii de promovare a rolului educației și al învățării unei meserii, pornind de la poveștile de succes ale unei personalități identificate de elevii noștri, profesorul Paula Adriana Pop (pseudonimul literar Paula Adriana Cozian). Doamna profesoară, acum pensionară, a predat istora în cadrul colegiului nostru, fiind un model pentru generații de elevi, datorită profesionalismului, empatiei, a valorilor transmise, care au influențat comunitatea dascălilor și a scriitorilor pe plan local, regional, național și internațional", a declarat prof. Claudia Portase, coordonatorul proiectului alături de prof. Nicoleta Bechea. 


Cea de-a XII-a ediție a competiției a fost lansată de Biroul de Legătură al Parlamentului European în România, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7389 secunde