Profesorii, protecție specială împotriva agresiunilor. "Elevii își umilesc dascălii. Demnitatea lor trebuie apărată"

1133
11
Profesorii, protecție specială împotriva agresiunilor.

Articole recomandate

Un parlamentar a inițiat un proiect potrivit căruia profesorii din învățământul preuniversitar se bucură de protecție juridică, au dreptul de a aplica sancțiuni, faptele sesizate de aceștia se prezumă a fi reale, iar pedepsele pentru agresarea lor cresc, informează Mediafax.


"Internetul e plin de articole și chiar filme în care sunt prezentate ase-menea incidente: elevi care își umilesc în fața clasei profesorii, alții care îi înjură de mama focului sau îi iau de-a dreptul la pumni. Până în 1989, adică în plin regim totalitar, un asemenea incident era de neconceput, iar atunci când totuși, așa ceva se întâmpla într-un oarecare colț al țării, urmările erau drastice pentru elevul în cauză. Până și în anii negri ai dictaturii, dascălul era respectat, iar demnitatea lui era apărată", susține senatorul Șerban Nicolae în expunerea de motive.


Proiectul de lege, aflat în dezbatere publică la Senat, prevede că per-sonalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar este "învestit cu exercițiul autorității publice" în limita competențelor stabilite prin Statutul personalului în învățământ.


Senatorul PSD vrea să impună prin lege "respect și considerație" față de cei din învățământul preuniversitar, "un climat de ordine, disciplină și respect", "dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare" potrivit regulamentului fiecărei unități de învățământ, "protecție juridică adecvată pentru îndeplinirea sarcinilor" și sprijin de la autorități pentru "asigurarea considerației și respectului cuvenit funcției".


Pedepse mai mari pentru agresorii dascălilor
De asemenea, inițiatorul mai prevede în proiect ca faptele sesizate în scris de personalul didactic în exerci-tarea atribuțiilor specifice funcției "se prezumă a fi reale, până la momentul demonstrării situației contrare".


În sfârșit, proiectul de lege introduce pedepse mai mari pentru agresiuni sau omor comise împotriva unui cadru didactic preuniversitar aflat în exercitarea funcției sau în legătură cu aceasta. Pedepsele în aceste cazuri se majorează cu o treime față de cele prevăzute în legea în vigoare. Reglementările referitoare la pedepse pro-tejează și membrii familiilor cadrelor didactice.


"Amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârșite împotriva unei persoane care ocupă o funcție didactică de predare, de conducere sau de îndrumare și control, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime", se arată în proiect.


Comentează știrea

11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Posibile si alte
2 aprilie 2016
proiecte de lege?

Pe cand un proiect de lege potrivit caruia cadrele didactice, didactice auxiliare si nedidactice din invatamantul preuniversitar sa se bucure de protectie juridica in raport cu directorul unitatii, CA si inspectoratul scolar local?

Sustinem ideea!
2 aprilie 2016
Avem nevoie!

Este cazul....perfect adevarat....se intampla in Constanta!

Răspuns la: proiecte de lege?
Adăugat de : Posibile si alte, 2 aprilie 2016
Pe cand un proiect de lege potrivit caruia cadrele didactice, didactice auxiliare si nedidactice din invatamantul preuniversitar sa se bucure de...
cadre didactice
3 aprilie 2016
asteptam legea

Va referiti cumva la cazul STAN de la sc. 28? Ce protectie juridica vreti, daca reprezentantii inspectoratului prezenti la consiliul profesoral in care directoarea a fost deranjata de intrebarile profesorilor si a iesit din sala, a intrat, s-a enervat....in fine, si-a facut numarul obisnuit, au ridicat din umeri? Au spus in soapta ca trebuie sa ne protejam cum putem.....Ar trebui cumva sa venim la scoala insotiti de politisti, de avocati sau de vreun bodyguard?????? Iar cand sindicatul ridica din umeri a neputinta, ce sa facem? Ei spun asa; "ce sa facem, sa-i dam noi jos pe cei din minister, care se fac ca ploua?'' Mai repede cu legea asta, domnilor parlamentari, ca poate asa vom fi si noi aparati de cineva sau ceva...

Răspuns la: Avem nevoie!
Adăugat de : Sustinem ideea!, 2 aprilie 2016
Este cazul....perfect adevarat....se intampla in Constanta!
Așa vă vrem,
3 aprilie 2016
bravo domnule senator PSD!

Senatorul PSD care a propus legea ar trebui sa faca o vizita de lucru in Constanta! Sa aiba la el un reportofon si sa ia scolile "la picior". O sa afle multe. ( Sa fie si propunerea asta legislativa tot electorala, sau e pe bune?)

interes in scadere...
3 aprilie 2016
Ajutor, PSD!

domnu' Serban Nicolae, stiti cumva daca se mai organizeaza concurs de directori? Nu vreti dvs sa ne faceti si noua o metodologie, ca noi nu suntem in stare! Ni s-a cerut sa facem propuneri, sa venim cu idei, am venit....dar degeaba! Nu putem sa-l organizam, ca tot nu e gata metodologia. Greu domnilor cu legile-astea! PSD-ul stie?

mici schimbari
3 aprilie 2016
pe ici pe colo, prin punctele esentiale

Râde Caragiale de noi de se prapadeste! Cum mama naibii de nu putem sa organizam un amărât de concurs de directori de 8 ani incoace? Daca nici asta nu e mânărie de tipul "pleaca ai nostri vin ai nostri" .......ce sa mai zicem de olimpiadele cu nereguli?

Stie
3 aprilie 2016
cineva?

PSD-ul C-ta stie care este situatia cu Stan?

Răspuns la: Ajutor, PSD!
Adăugat de : interes in scadere..., 3 aprilie 2016
domnu' Serban Nicolae, stiti cumva daca se mai organizeaza concurs de directori? Nu vreti dvs sa ne faceti si noua o metodologie, ca noi nu suntem...
Ce sa
3 aprilie 2016
Intelegem?

Sa intelegem ca d-na Stan are pe cineva in minister si acesta este motivul pentru care nimeni nu se baga pe situatia de la scoala 28?

Răspuns la: asteptam legea
Adăugat de : cadre didactice, 3 aprilie 2016
Va referiti cumva la cazul STAN de la sc. 28? Ce protectie juridica vreti, daca reprezentantii inspectoratului prezenti la consiliul profesoral in...
lasati-o balta!
3 aprilie 2016
ce sa mai....?

Nuuu, nu stie nimeni nimic despre situatia lui madam stan, ea e cu Goethe, cu DSD, cu alte chestii - cu mult deasupra PSD-ului, ISJ-ului si ministerului! Traieste intr-o lume paralela, dincolo de realitate...........

Da, da....
3 aprilie 2016
Cum sa nu...

Aha....de-ar fi asa, ar fi bine macar profesional....vise....vise

Răspuns la: ce sa mai....?
Adăugat de : lasati-o balta!, 3 aprilie 2016
Nuuu, nu stie nimeni nimic despre situatia lui madam stan, ea e cu Goethe, cu DSD, cu alte chestii - cu mult deasupra PSD-ului, ISJ-ului si...
11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0397 secunde