Profesorii au scăpat de examen! Concursul de titularizare a fost suspendat

Joi, 18 Iunie 2020
395
Elevii nu au scăpat de examene, dar profesorii, deocamdată, da. Ministerul Educației a anunțat că a fost suspendat concursul de titularizare, precum și toate celelalte etape de ocupare a posturilor și catedrelor libere din învățământul preuniversitar.

Dacă inițial au fost schimbate doar regulile în ce privește concursurile pentru profesori, ulterior, s-a luat decizia ca acestea să fie amânate, pe toată perioada stării de alertă.

"Ministerul Educației și Cercetării, pentru respectarea cadrului legal în vigoare privind suspendarea oricărui tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante în instituțiile și autoritățile publice, a emis ordinul pentru suspendarea organizării și desfășurării unor activități din metodologia privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020 - 2021", a anunțat ministrul Monica Anisie.

Potrivit acesteia, imediat după încetarea stării de alertă, Ministerul Educației și Cercetării va dispune reluarea acestor activități, care se vor realiza conform unui calendar nou. Aceasta este cea de-a doua modificare a calendarului de mobilitate. Așadar, având în vedere că starea de alertă rămâne în vigoare până pe 17 iulie, principalele etape afectate de suspendare sunt cele pentru concursul de titularizare. Conform vechiului calendar, începând de ieri, candidații care doresc să ocupe unul din posturile libere sau temporar neocupate în învățământul preuniversitar ar fi trebuit să se înscrie la concurs. Proba scrisă pentru titularizare ar fi trebuit să aibă loc pe 15 iulie, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare. În plus, fusese deja eliminată proba de interviu pentru candidații care doreau să ocupe un post în regim de plata cu ora.

Repartizările și ședințele publice, decalate

Ulterior, erau programate mai multe etape de repartizare, inițial a candidaților cu note peste 7, pe posturile de titulari. Pe 30 și 31 iulie, era stabilită repartizarea candidaților care au obținut minimum nota 7, indiferent de statutul acestora, ierarhizați pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a notelor. Apoi, după 3 august, erau programate alte ședințe de repartizare, atât a titularilor, cât și a suplinitorilor, până la ocuparea tuturor posturilor.

Suspendarea concursului de titularizare dă peste cap toate aceste încadrări, reprogramarea lui, cel mai probabil, pentru luna august, va duce la decalarea repartizărilor și există riscul de a intra în noul an școlar cu catedrele neacoperite.

Pe site-ul titularizare.edu.ro, a fost deja publicată lista posturilor pentru concurs, angajare pe perioadă nedeterminată și pe perioadă determinată, precum și listele posturilor incomplete și cele ocupate din județul Constanța. 

Pagina a fost generata in 0.1636 secunde