Profesorii, amăgiți cu procente minimale

178
Profesorii, amăgiți cu procente minimale - profesorii-1442479520.jpg

Articole de la același autor

Astăzi, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ va organiza o ședință la care vor participa și reprezentanții Guvernului pentru a prezenta confederațiilor din țară propunerea de creștere salarială, urmând ca sindicaliștii să decidă dacă acceptă oferta Executivului.

Negocierile dintre premierul Victor Ponta și liderii sindicatelor din Educație nu au ajuns la niciun rezultat, Guvernul propunând o majorare salarială de 10%, de la 1 decembrie, cu plata la 1 ianuarie 2016, iar sindicatele au dorit o creștere de 15%, din noiembrie, sau una de 20%, din decembrie.

Discuțiile au avut loc la Palatul Victoria, marți seară, premierul fiind însoțit de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici și ministrul Muncii, Rovana Plumb.

"Propunerea Guvernului de astăzi nu ne-a mulțumit, de altfel nu am fi ajuns în situația să convocăm conducerile federațiilor noastre. Cele 10 procente care ni s-au promis astăzi reprezintă pentru noi mai puțin decât ceea ce ne așteptam. De fapt, aceste 10 procente sunt banii pe care noi îi avem stipulați în acordul nostru cu Guvernul, de anul trecut, pentru anul 2016", a declarat Anton Hadăr, președintele Alma Mater

Premierul le-a mai spus sindicaliștilor că Guvernul încearcă să trimită Legea salarizării cât mai rapid la Parlament, astfel încât ea să poată intra în vigoare la 1 decembrie. În actul normativ se prevede creșterea salariilor din sistemul educațional cu 25% din majorarea totală de 70%, majorare prevăzută în document să se facă eșalonat, în următorii patru ani.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 02 Septembrie 2015
Stire din Cultură-Educație : Veste bună pentru profesorii navetiști!
Pagina a fost generata in 0.3544 secunde