Profesori care vor să schimbe sistemul. "Încerc să-i fac să învețe nu pentru că trebuie să ia o notă!"

Duminică, 11 Decembrie 2016, 16:49
22166
6
De-a lungul anilor, în numeroasele interviuri pe care le-am avut cu dascăli reprezentativi ai învățământului constănțean, care și-au marcat nu numai trecerea pe la catedră, dar și prin destinele gene-rațiilor de elevi, am încercat să abordăm persoane aflate la pensie, care am considerat că, fiind libere de… contract, pot "radiografia" la rece situația educației românești, comparativ cu vremuri demult apuse.


Și, totuși, din noul val de profesori am avut șansa să descoperim, zilele trecute, la Școala Gimnazială "Ion Borcea" din Agigea, un cadru didactic ce-i drept care predă una dintre cele mai îndrăgite materii - limba engleză.
Prof. Ghionul Gelil Gogoașă a absolvit Universitatea "Gh. Asachi" din Iași, specializarea geografie-geologie, secția geografie limba engleză, fiind profesor din anul 2002.


- De ce ați renunțat la predarea geografiei în favoarea limbii engleze?


- Inițial, am predat geografie pentru că îmi place foarte mult să călătoresc, dar am ales engleza, pentru că am considerat că îi ajută mult mai mult pe copii. Și geografia le dezvoltă cultura generală, dar limba engleză este foarte utilă și o să-i ajute mult pe viitor, când își vor alege o meserie întotdeauna le va fi de folos.


- Vorbim de o nouă generație, care învață această limbă de la televizor.


- E foarte adevărat, dar nu toți au înclinația de a învăța numai de acolo. Ca și pentru celelalte materii, trebuie să ai niște abilități și unii au înclinații și învață foarte ușor, de la televizor, din jocuri, din versurile melodiilor. 


- Sunteți genul profesorului drastic?


- În niciun caz. Într-adevăr țin să-și facă temele, dar am un sistem de notare mai aparte. Eu nu pun note numai pe lucrare sau pe ascultat. Au de făcut proiecte, spre exemplu despre familia lor sau despre animalul de companie, iar la sfârșitul semestrului au de realizat un portofoliu care trebuie să cuprindă tot ce au făcut ei, adică lucrări care au fost date, proiecte, fișe de lucru pe care le-au primit la clasă, cântecele, o traducere a unui text din limba engleză în limba română și fișe de gramatică și de vocabular pe care le-au făcut singuri. Și trebuie să știe să vorbească despre acest portofoliu, nu îl fac doar de dragul de a fi făcut. Aceasta este munca lor și la sfârșitul semestrului primesc notă. Am adoptat acest sistem de când am intrat în învățământ și recomand această modalitate de evaluare pentru că este foarte bună. 


Sunt profesori care fac astfel de evaluări și la alte materii, cu portofoliu. Pe lângă evaluarea portofoliului, o notă mai primesc pentru traducerea unui text și să răspundă la întrebări, o lucrare și proiectele de care am pomenit.


Din câte știu, în străinătate este mult mai în vogă și cred că și la noi sunt mulți colegi pe engleză care folosesc portofoliul elevului. Și elevii sunt conștienți de valoarea lui și mă întreabă când trebuie predat, îmi arată ce au pregătit și sunt antrenați tot timpul. De aceea, încerc să-i fac să învețe engleză nu pentru că trebuie să ia o notă. Mă bucur când văd rezultate și văd că ceea ce am aplicat s-a prins de ei și pot susține în engleză prezentarea unor activități de rutină. La clasa a VIII-a încerc să folosesc și tehnologia modernă, fiind mai mari, o notă este și pentru un proiect folosind mijloace IT, adică să realizeze un videoclip, o reclamă. Anul trecut chiar am participat la un concurs și au obținut un premiu, pe munca lor, pe ce au acumulat. Și în acest sens ar putea fi stimulați la mai multe materii. Modalitățile de predare la anumite materii sunt cam învechite, iar aici nu sistemul este de vină pentru acest lucru, ci omul care își alege cum să predea.


- În calitate de coordonator al activităților extracurriculare, cum sunt primite ele de elevi?


- Încercăm să nu acaparăm prea mult din timpul lor și din păcate unii nici nu vor să participe, considerând că-și pierd timpul. În timp ce alții sunt foarte înclinați vor tot timpul proiecte, să fie antrenați în diverse concursuri și jocuri. Coordonez și un cerc de teatru în limba engleză și îi ajută foarte mult să se exprime liber. Chiar încerc să-i motivez și dacă reușim să punem o piesă în scenă le pun o notă de 10. Și când aud imediat reacționează, ceea ce dovedește că vor să fie și stimulați. 


- Cum s-au schimbat generațiile de elevi în cei 14 ani scurși de la venirea la catedră?


- Depinde foarte mult de zona în care predai. Spre exemplu, am predat o perioadă la școala din Poarta Albă și acolo erau diferiți copiii față de aici, în Agigea, unde i-am găsit mult mai agitați, fiind și aproape de oraș. Acolo, în zonele rurale mai îndepărtate, copiii sunt mai cu bun-simț, mai cu frică de profesor, se bucură de orice e nou. Aici, la Agigea, sunt foarte încântați de tehnologia de ultimă generație și ar dori să lucreze pe tablă inteligentă, pe laptop. 


Comentează știrea

parinte
12 decembrie 2016
sistem de notare aparte - inventarea rotii

Si toate aceste fise, texte traduse, alte materiale, portofolii peste portofolii (chiar daca au sau nu un animal de companie, sau o familie) se incadreaza in cele 2 ore de studiu (la toate materiile) pentru acasa legiferat de minister, sau le ia ceva mai mult?

Ionel Cristian
12 decembrie 2016
Lauda de sine!

Aceasta individa, mi-a fost profesor! Nu este chiar asa cum se lauda! Sunt cardiac de la varsta de 11 ani! De cateva ori am avut crize la orele dumneaei! Am foat acuzat ca joc un teatru fals, in loc sa fiu ajutat! RUSINE! ROATA SE INTOARCE STIMABILA DOAMNA PROFESOR! SUNT SIGUR CA ATI AUZIT DE KARMA!

Paraschiv
13 decembrie 2016
articol Cuget Liber

La Iași nu există facultate de geografie-geologie la Universitatea Tehnică " Gh. Asachi", ci doar la Universitatea "Al. I. Cuza"...Eroare impardonabilă!

profesor
14 decembrie 2016
care noutate?

Faza cu portofoliile e ceea ce stiu, mai nou, profesorii sa faca sa incarce elevul acasa si mai mult. Copy-paste, asta fac elevii pentru portofolii. Manualele de limba engleza nu sunt adaptate la nivelul elevului de liceu, sunt aiuristice si imbacsite, profesorul ar trebui sa aduca materiale intr-adevar utile la ora, adaptate nivelului. Scopul este sa invete ceva din limba engleza, nu sa parcurga manualul. Articole platite sau pile, acelasi trist invatamant romanesc!

Andrei
16 decembrie 2016
Sperietoarea

Nu pot spune ca doamna este un profesor dedicat care iubește copiii! Nu știu cum găsiți toate ofuscatele astea.

Stie Tot
4 ianuarie 2017
"Merite" pe hotie

Este interesant cum poate doamna profesoara absolventa de facultate cu specializarea geografie-geologie in limba engleza sa predea limba engleza. Oare cine mai reuseste performanta asta?Daca absolvea matematica in limba engleza, tot limba engleza avea dreptul sa predea? Este oare si meritul mamei doamnei profesoare, inspector scolar la aceea vreme, cand si-a dorit cariera de profesor de limba engleza, stiindu-se magariile si interventiile care se faceau pentru posturi? Mai degraba articolul e scris pentru ca ii trebuie doamnei un articol la dosar pentru gradatia de merit.:))

Pagina a fost generata in 0.3095 secunde