Prin ce aventuri mai trec "Fata babei și fata moșneagului"

347
Prin ce aventuri mai trec

Articole de la același autor

După o binemeritată vacanță de iarnă, cei mai mici spectatori sunt așteptați, duminică, 13 ianuarie, de la ora 11.30, la Teatrul de Copii și Tineret "Căluțul de Mare", la "Fata babei și fata moșneagului", după Ion Creangă.

Povestea este inspirată după celebrul basm, în care este vorba despre un moș și o babă care aveau două fete: una cuminte, a moșneagului, și alta obraznică și arțăgoasă, a babei. Într-o zi, fata blândă a plecat în lume să își încerce norocul. Pe drum, s-a întâlnit cu o fântână pe care a reparat-o, o cățelușă pe care a bandajat-o la lăbuță și un păr care era plin de viermi. După aceea, ea a ajuns la Sfânta Duminică, pentru care a muncit și astfel a putut să își aleagă un cufăr drept recunoștință. Ea l-a ales pe cel mai mic și a plecat acasă. Pe drum, părul i-a oferit pere proaspete, fântâna apă limpede, iar cățelușa niște mărgele. Nu aceeași soartă a avut-o fata cea obraznică, dar ce se va întâmpla… veți descoperi doar vizionând piesa.

Regia și scenariul poartă amprenta lui Daniel Stanciu, scenografia este semnată de Delia Cornelia Ioaniu, iar muzica, de Dan Bălan. Spectacolul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani și durează 55 de minute. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 22 Decembrie 2018
Stire din Cultură-Educație : Maia  Morgenstern joacă în piesa "Fierarii"
Sâmbătă, 22 Decembrie 2018
Stire din Social : Spectacol caritabil, la Social Teenage Club
Pagina a fost generata in 0.5041 secunde