"Primăvara armânilor", la a IX-a ediție. Concert dedicat tradițiilor armâne

1183
1

Articole de la același autor

Comunitatea Armână din România, filiala Constanța, pregătește pentru sfârșitul acestei luni cea de-a IX-a ediție a Concertului "Primăvara armânilor". 


Mirela Goga, directorul Comunității Armâne România, filiala Constanța, a declarat că acest concert a devenit o tradiție și este strâns legat de sărbătorirea primăverii. "Organizarea concertului a devenit un bun obicei al nostru, scopul principal fiind atragerea tineretului. Membrii ansamblului, dar și invitații din concert pro-movează tradițiile etniei. Încercăm să ne apropiem tine-retul, vorbindu-le prin intermediul acestor manifestări despre portul, obiceiurile, limba, dansurile armâne, tot ce ne caracterizează pe noi ca identitate. Prin astfel de manifestări, încercăm să atragem atenția asupra identității noastre preț de câteva ore", a declarat Mirela Goga. 


Membrii ansamblului Iholu sunt dansatori profesioniști, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, și au avut de-a lungul anilor concerte pe scenele din Grecia, Macedonia, Germania și în țară, peste tot în lume promovând dansurile și cântecele tradiționale armâne. Au obținut numeroase distincții, în această lună evoluând pe scena Casei de Cultură de la Constanța. 


Mirela Goga spune că pe scena Casei de Cultură vor evolua, pe 28 martie, o serie de artiști îndrăgiți: Hrista Lupci (Iholu), Sirma Guci, Gheorghe Caraulani (Vlahos), Yioryi Nicolae și Ioti Mela (Kavalla), Florentina Costea (Via Balcanica), Tomi Caramitru - Gramoste, Ionuț Bacale - Iholu, Toma Enache, Dincă Gospodin, Constantin Stere, Mihaela Liuta Suțu, Toma Babu, Cola Fudulea, Zoe Gică și Lilici Ditu Maiu. 


Tot sub egida Consiliului tinerilor armâni, comunitatea va pregăti, în ziua de 23 mai, "Ziua națională a armânilor", când vor fi organizate o serie de manifestări, care să atragă atenția asupra culturii, istoriei și tradițiilor armâne. În centrul tuturor acestor manifestări se va pune accent pe limbă, cea mai importantă avere a armânilor. Con-știentizarea importanței conservării limbii, puntea de legătură între armânii de pretutindeni, va fi unul dintre mesajele transmise cu ocazia acestei zile.


Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
22 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3025 secunde