Prestații modeste la sesiunea a doua de bacalaureat

327

Articole de la același autor

Sesiunea a doua a examenului de bacalaureat 2007 a debutat, ieri, cu proba orală la limba și literatura română. Absolvenții de clasa a XII-a care nu au susținut sau nu au promovat examenul în prima sesiune au avut posibilitatea de a se înscrie pentru cea din toamnă. În județul Constanța, au fost depuse 570 de dosare la centrul de examen organizat la Colegiul Tehnic "Tomis".
Dintre candidații înscriși, numai o parte va susține toate probele, inclusiv cele orale eliminatorii. Restul au dreptul de a fi examinați numai la probele pe care le-au picat în prima sesiune. Aproximativ 300 de elevi au fost testați oral la limba și literatura română.

Flori pentru examinatori
Candidații s-au înghesuit nerăbdători la cele două intrări ale centrului pentru a ajunge în sălile de examen. Foarte mulți dintre ei aveau buchete de flori în mână, majoritatea identice. "Le-am luat flori profesoarelor care ne ascultă, poate așa o să fie mai indulgente", a declarat, pentru "Cuget Liber", unul dintre candidați.
Președintele comisiei, prof. univ. dr. Constantin Cotigă, ne-a explicat că au fost organizate cinci comisii de examen, astfel încât absolvenții să nu aștepte foarte mult. De asemenea, în sălile unde se desfășoară probele s-a asigurat apă plată și minerală rece atât pentru profesorii examinatori, cât și pentru candidați.

Cu piercing-ul la vedere
Fără să pună prea mult preț pe modul în care se prezintă la un examen oral, unii candidați au uitat să-și scoată cerceii din urechi, nas ori sprâncene sau au venit îmbrăcați ca și cum tocmai se întorceau de la plajă. "Nu am prea mari emoții. Nu m-am omorât cu învățatul, dar sper ca măcar nota de trecere să o iau, că la scris ne mai descurcăm noi", ne-a spus unul dintre "feții-frumoși" ce așteptau să intre la examen. Fetele, ceva mai puține la număr, erau și destul de timide. O candidată, chiar la ieșirea din sala de examen, a respirat ușurată: "Uf, mi-a picat «Lucea-fărul». Am luat 7. Noroc cu comisia că, altfel, la cât am știut, cred că luam mai puțin".
Dacă tinerii păreau destul de încrezători în forțele lor, profesorii au avut însă multă bătaie de cap. "Merge destul de greu. Sunt slab pregătiți, nu degeaba li se spune tomnaticii", ne-a spus președintele comisiei, prof. univ. dr. Constantin Cotigă.
Astăzi, este programată proba orală la limba și literatura maternă, pentru care s-a înscris un singur candidat, la limba rusă, iar mâine vor susține proba orală la limba engleză 240 de candidați, limba franceză - 62 de candidați și limba rusă - patru candidați.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0777 secunde