Președintele Iohannis o invită la consultări pe Dăncilă. Iată pe ce temă

167
Președintele Iohannis o invită la consultări pe Dăncilă. Iată pe ce temă - bigmesaj13aug201871-1569834497.jpg

Articole recomandate

Președintele Klaus Iohannis i-a transmis premierului Viorica Dăncilă o scrisoare prin care o invită miercuri la consultări pe tema nominalizării persoanei pentru funcția de comisar european.

"În temeiul dispozițiilor art. 80 și ale art. 86 din Constituție, vă invit pentru consultări miercuri, 2 octombrie, ora 12,00, la Palatul Cotroceni. Consultările vizează aspecte legate de nominalizarea persoanei pentru funcția de membru al Comisiei Europene. Această chestiune reprezintă o problemă urgentă și de importanță deosebită pentru statul român", spune șeful statului.

Președintele Iohannis arată că premierul poate fi însoțit la această întâlnire de miniștrii de resort.

Săptămâna trecută, candidatura Rovanei Plumb pentru postul de comisar european pentru Transporturi a fost respinsă de Comisia juridică a Parlamentului European.

În acest context, președintele Klaus Iohannis a afirmat că respingerea candidaturii Rovanei Plumb pentru funcția de comisar european reprezintă "un nou eșec major al guvernării PSD", care aduce prejudicii României și i-a solicitat premierului Viorica Dăncilă să retragă de urgență această nominalizare și să facă o nouă propunere după acordul său și cu avizul Parlamentului.

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, sâmbătă, că Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României, are în continuare susținerea sa necondiționată.

"Tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile - atât la votul din Parlamentul European, dar mai ales reacțiile celor din țară - nu mă face să am mai puțină încredere sau apreciere pentru Rovana Plumb, dimpotrivă. Rovana are, în continuare, susținerea mea necondiționată", a scris Dăncilă pe Facebook. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8294 secunde