Preșcolarii de la Grădinița nr. 51 au învățat cum să prețuiască fiecare picătură de apă
343
Articole de la același autor
Continuă minivacanța pentru elevi! Cursurile sunt suspendate și mâine
27 Februarie 2018
ULTIMELE INFORMAȚII DESPRE CURSURILE ȘCOLILOR din Constanța
26 Februarie 2018
Elevii, chemați sâmbăta la școală? Orele pierdute din cauza viscolului, recuperate până la finele anului școlar
02 Martie 2018
Cine îi mai educă pe elevi? Criză de profesori, la Constanța
21 Februarie 2018
"Apa este viață!", au strigat, ieri, într-un glas, copiii de la Grădinița cu program normal nr. 51 din Constanța, structură a Seminarului Teologic Ortodox "Sf. Cuv. Dionisie Exiguul". Micuții au împărțit pliante și pahare cu apă pentru a le ostoi setea tuturor celor care au avut treabă, pe la orele prânzului, pe strada Badea Cârțan.
Activitatea, derulată în parteneriat cu compania de apă RAJA, cu prilejul Zilei Mondiale a Apei, s-a desfășurat în cadrul proiectului ecologic "Copilul și natura".
"La fiecare grupă, micuții au aflat lucruri interesante despre apă, cum să o economisească și să o protejeze în natură, dar și faptul că apa de la acvariu este un îngrășământ foarte bun pentru plante", ne-a povestit Iolanda Nica, profesorul coordonator al grădiniței.
La acțiune au participat toate grupele de preșcolari, împreună cu educatoarele Liuba Botnaru, Sultana Caracota, Cecilia Ciucea, Ozana Cozma, Rodica Constantin, Irina Muceanu, Georgiana Mucianu și Ana Oprea. La final, micuții au înălțat, în curtea unității de învățământ, baloane albastre simbolizând picăturile de apă, s-au luat de mânuțe, formând o altă picătură uriașă și au strigat cu glăscioarele lor cristaline: "Apa este viață!".
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 24 Martie 2018