Preoții dobrogeni din Primul Război Mondial, cinstiți în acest week-end la Constanța

610

Articole de la același autor

La împlinirea unui secol de la intrarea României în Primul Război Mondial, Arhiepiscopia Tomisului - Departamentul Cultural, în colaborare cu Muzeul Militar Național "Regele Ferdinand I", filiala Constanța și Direcția de Cultură a Consiliului Județean Constanța organizează o serie de evenimente cu tema "Preoți militari dobrogeni în Primul Război Mondial".

Duminică, 14 februarie, începând cu ora 8.45, Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la biserica "Sf. M. Mc. Gheorghe" din municipiul Constanța, de pe strada Nicolae Iorga nr.1. După slujbă va fi evocată viața și activitatea preotului căpitan Ioan Roșculeț.

La eveniment vor lua cuvântul protosinghelul Maxim Vlad, directorul Muzeului Militar Român "Regele Ferdinand I", filiala Constanța, dr. Costin Scurtu, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, Ionuț Druche și Mihaela Burlacu, consilier superior în cadrul Direcției de Cultură a Consiliului Județean Constanta și scriitoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea.

Evenimentul, organizat de către Arhiepiscopia Tomisului - Departamentul Cultural, în colaborare cu Muzeul Militar Național "Regele Ferdinand I", filiala Constanța și Consiliul Județean Constanța, este circumscris unei serii de comemorări a preoților militari dobrogeni care au luat parte la Primul Război Mondial. Până la această dată au fost deja amintiți preotul căpitan (pr. cpt.) Anastase Popescu, pr. cpt. Alexandru Moroianu și pr. cpt. Bănică Roșescu.

v v v

Despre personalitatea părintelui Ioan Roșculeț se știe că s-a născut la 25 septembrie 1879, în satul Șapte Sate, de lângă Brașov și

a avut patru copii: Ion, Mircea, Eugenia și Nicolae. Licențiat în Teologie la București, a fost hirotonit preot pe seama bisericii din Mangalia, la 18 iunie 1907. În Primul Război Mondial a fost repartizat la Spitalul 9 Evacuare din Fetești, fiind avansat, în ziua de 1 ianuarie 1918, la gradul de căpitan asimilat. După terminarea războiului, doctorii de aici îl caracterizau drept "disciplinat, preot cult și pătruns de chemarea sa. A ținut numeroase predici. Totdeauna a fost lângă bolnavi și răniți, încurajându-i în suferințele lor. A îngrijit de cimitirul spitalului din Fetești, transformându-l într-un locaș demn pentru eroii ce odihnesc în el" - doctorul Papin. De asemenea, doctorul Mayer spune că părintele Ioan Roșculeț "își îndeplinește serviciul cu multă conștiință, ocupându-se de răniții și bolnavii spitalului. Pentru buna sa conduită îl propun a fi înaintat".

De-a lungul vremii a primit mai multe decorații: "Crucea Comemorativă a Războiului 1916 - 1918", "Răsplata muncii pentru Biserică cl. I", Ordinul "Steaua României" în grad de cavaler, Ordinul "Coroana României" în grad de ofițer, insigna "Cultul Eroilor", pentru ca în anul 1910 să fie hirotesit iconom-stavrofor. A slujit la parohiile: "Sfântul Gheorghe" din Mangalia (1907 - 1920), "Sfinții Împărați" din Constanța (1920 - 1927) și "Sfântul Gheorghe" din Constanța (1927 - 1958). Preotul Ioan Roșculeț este și ctitorul bisericii "Sfântul Gheorghe" din Mangalia, unde a pus piatra de temelie în ziua de

14 septembrie 1914. A murit în anul 1958 și este înmormântat în Cimitirul Central Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5778 secunde