€ 4.7249
£ 5.2925
$ 4.2241

Mai multe ştiri online:

Premii la Economie pentru elevii constănțeni

Ştire online publicată Luni, 25 Februarie 2019. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
Cea de-a VII-a ediție a Sesiunii de comunicări științifice pentru elevi, „Noi și Economia” a fost organizată, în weekend, de Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (UOC). La ediția de anul acesta au participat 45 de elevi și 19 cadre didactice proveniți de la 11 licee, reprezentând cinci orașe din trei județe (Constanța, Ialomița și Brăila).
Organizată pe două secțiuni, sub forma unui concurs de eseuri, respectiv de planuri de afaceri, sesiunea de comunicări științifice continuă să aducă în prim plan eforturile tinerilor economiști de a impresiona prin originalitatea ideilor exprimate, actualitatea informațiilor prezentate și abilitățile oratorice deosebite devoalate cu ocazia susținerilor publice, în fața comisiilor de jurizare - formate din câte 3 cadre didactice titulare de la Facultatea de Științe Economice și un reprezentant din partea sponsorilor concursului (Banca Comercială Română și Kaufland România) pentru fiecare secțiune în parte.


Cele mai documentate eseuri și cele mai viabile planuri de afaceri, realizate sub atenta îndrumare a cadrelor didactice coordonatoare, au fost recompensate cu premii în bani oferite de Banca Comercială Română (300 lei – Premiul I, 200 lei – Premiul II și 100 lei – Premiul III), vouchere valorice oferite de Kaufland România (în sumă de 200 lei pentru fiecare din cele trei premii, inclusiv o mențiune), completate de reduceri la taxa de școlarizare aferentă primului an de studii universitare de licență pentru viitorii studenți ai Facultății de Științe Economice (100% reducere – Premiul I, 50% reducere – Premiul II, 30% reducere – Premiul III și 15% reducere – Mențiune).


Pentru fiecare din cele două secțiuni, elevii recompensați cu premii au fost următorii:


Secțiunea I – Eseuri din ariile tematice: Antreprenoriat; Marketing în afaceri; Turismul – provocări și perspective – Banii și Economia:


• Alexandru Mihalache, Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” Cumpăna – Premiul I; 


• Anamaria Ason, Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” Brăila - Premiul II;


• Claudia Ștefania Vasilică, Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanța - Premiul III;


• Cristina Hurmuzache, Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Năvodari – Mențiune.


Secțiunea II – Planuri de afaceri:


• Elena Raluca Barău și Crina Andreea Gherase, Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța – Premiul I; 


• Maria Magdalena Ioșca, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Fetești - Premiul II; 


• Silvia Alexandra Capbun și Bianca Maria Codrescu, Liceul Teoretic „Decebal” Constanța – Premiul III;


• Briana Bizineche și Bianca Ioniță, Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța – Mențiune.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7397 secunde