"Povestea porcului" și Punguța cu doi bani", pentru copii

241

Articole de la același autor

Teatrul pentru Copii și Tineret "Căluțul de Mare" îi invită pe constănțeni, și, în egală măsură, pe turiști, să continue călătoria prin lumea poveștilor tradiționale românești, la evenimentul "Amfiteatru cultural" din piațeta Perla din Mamaia. Astfel, "Povestea porcului" va putea fi urmărită sâmbătă, începând cu ora 19.00, iar "Punguța cu doi bani", duminică, de la aceeași oră.

"Povestea porcului", după Ion Creangă, este un spectacol recomandat micuților cu vârsta de peste trei ani, în distribuția căruia îi veți putea întâlni pe actorii Rovena Paraschivoi, Daniela Vlad și Grațian Prisăcariu. Duminică, 9 august, de la ora 19.00, sunteți așteptați la "Punguța cu doi bani", după Ion Creangă, dedicat tot copiilor de vârstă mică. Pe scenă vor urca, special pentru voi, Grațian Prisăcariu, Claudia Brădescu, Tiberiu Roșu și Ion Ciolan. Regia artistică poartă semnătura lui Cristian Mitescu, scenografia îi aparține Eugeniei Tărășescu-Jianu, iar coregrafia, Olimpiei Iordache.

Potrivit reprezentanților instituției de cultură, "Punguța cu doi bani" este un spectacol educativ, prin intermediul căruia copiii descoperă binecunoscutul proverb "Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face". Altfel spus, aceasta este o poveste tradițională în care jocul actoricesc de excepție este îmbinat cu muzica special concepută pentru firul acțiunii și jocul păpușilor mânuite cu dexteritate de cei patru protagoniști. Finalul poveștii? Actorii vă asigură că totul se va termina în ropote de aplauze, râsete și bună dispoziție. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.2251 secunde