Poftiți la o comedie care vă va "înnebuni" de râs

264
Poftiți la o comedie care vă va

Articole de la același autor

"Toc Toc" este un spectacol de teatru care a "înnebunit" de râs tot mapamondul. Cea mai de succes comedie franțuzească, din ultimii zece ani, se joacă, sâmbătă, 11 noiembrie, la ora 20.00, pe scena Casei de Cultură din Constanța. "Toc Toc" este piesa franțuzească cu cele mai multe vizionări la nivel mondial din ultimii ani, în regia lui Ricard Reguant și tradusă de Irina Margareta Nistor. Din distribuție fac parte Mihai Gruia Sandu, Andrei Duban, Anca Țurcasiu, Andreea Samson, Doina Antohi, Victor Bucur și Daniel Burcea.

Veți râde în hohote alături de Alba, o maniacă a curățeniei, care mai e și laborantă pe deasupra, Dan, un taximetrist obsedat de calcule, Bob, un tânăr care se deplasează sărind de pe o piesă de mobilier pe alta, Maria, o habotnică ce are și mania verificărilor, Lili, o tânără care repetă fiecare frază de doua ori și Fred, un individ care are ieșiri verbale și gesturi bruș. Și, pe lângă cei șase pacienți, bine intenționat, însa mereu depășit de situație, apare, în momentele de maximă tensiune, un asistent în ton cu ultimele tendințe ale modei.

Cu un parcurs de senzație, la nivel mondial, peste 1.5 milioane de spectatori în Argentina, peste 800.000 de spectatori în Madrid, "Toc Toc" se joacă cu mare succes și în România, unde în trei ani a făcut să râdă peste 10.000 de spectatori, din București, Brașov, Ploiești, Bistrița, Timișoara și Galați. Prețul biletelor este: 60, 70, 80 și 100 lei. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 5.4551 secunde