Piese de mare valoare istorică pentru Constanța, expuse la București
Articole de la același autor
Muzeografii constănțeni au vernisat, săptămâna aceasta, la Muzeul Național de Geologie din București, expoziția temporară intitulată "De la meșteșug la artă. Prelucrarea pietrei". Toate cele 114 exponate, datate din neolitic, până în perioada bizantină, aparțin Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
Potrivit directorului instituției de cultură, Sorin Colesniuc, au fost expuse lame din silex, dăltițe, topoare, gratoare, gresii, fusaiole, râșnițe, mojare, vârfuri de săgeată, proiectile, capiteluri, basoreliefuri, fragmente sculpturale, pandantive etc.
"În discursul pe care l-am susținut, am prezentat artefactele expuse și, în special, renumitul Cadran Solar, prins între coarnele unui taur, datat în perioada romană, descoperit la Cumpăna în anul 1960", a precizat directorul. Alături de el, la eveniment au luat parte Valentina Voinea, Cristina Talmațchi, Gabriel Talmațchi, Constantin Șova, Doina Banciu și Laurențiu Chelărescu.
Altfel spus, expoziția prezintă povestea legăturii strânse dintre civilizație și piatră, ca material care a stat la baza confecționării uneltelor, a armelor, dar și a unor obiecte de artă.
Organizatorii spun că povestea este istorisită de varietatea artefactelor expuse, sufletele și aspirațiile celor care le-au creat regăsindu-se în fiecare obiect născut din piatră. Vârfurile de săgeți, uneltele, elementele decorative și de artă, precum și obiectele de cult provin din descoperirile arheologice de pe teritoriul județului Constanța și deschid o fereastră de 6.000 de ani spre o lume care se întinde din neoliticul gumelțian, până în epoca bizantină. Expoziția va fi deschisă până la data de 23 septembrie.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 07 Iulie 2018
Miercuri, 09 Mai 2018
Sâmbătă, 02 Septembrie 2017
Vineri, 09 Iunie 2017
Joi, 26 Ianuarie 2017
Joi, 07 Iunie 2018
Vineri, 01 Septembrie 2017
Joi, 25 Mai 2017
Sâmbătă, 04 Februarie 2017