Piesa religioasă "Osânda cărților" se va juca la Constanța

168
Piesa religioasă

Articole de la același autor

Părintele Bogdan Aurel Teleanu, inspector în cadrul biroului de presă al Patriarhiei Române, împreună cu actrița Simona Pandele, pe post de regizor, va aduce la Constanța, joi, 10 mai, o piesă de teatru religios. Spectacolul "Osânda cărților" este un proiect teatral dedicat centenarului Marii Uniri și se bazează pe o cercetare derulată pe parcursul a aproape patru ani în arhivele CNSAS.

Organizatorii susțin că piesa transpune pe scenă ideea potrivit căreia apărătorii Ortodoxiei în vremea regimului comunist din România au fost și făuritorii Marii Uniri. Aceasta va avea loc cu începere de la ora 11.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Referitor la reprezentație, părintele Teleanu a declarat: "Ideea piesei mi-a venit anul trecut, în cadrul simpozionului dedicat rezistenței Bisericii sub regimul comunist, de la Mânăstirea Dervent. Acolo, a fost o strânsă legătură între parohia «Sf. Pantelimon din București» și Arhiepiscopia Tomisului. În condițiile în care mulți oameni refuză să gândească la trecut, preferând să trăiască suspendați în prezent, spectacolul exercită în mod curajos o pedagogie subtilă asupra spectatorului: îl face să se gândească la ce s-a întâmplat înaintea lui", a precizat slujitorul lui Dumnezeu.

În același timp, "Osânda cărților" prezintă perioade istorice din viața poporului român, respectiv Primul Război Mondial, Marea Unire și perioada comunistă, reflectate dramatic în viața unei familii tradiționale românești.

De precizat că intrarea se face pe bază de invitații. Acestea pot fi ridicate gratuit, de la magazinul de obiecte bisericești "Sfântul Nicolae" din incinta Palatului Arhiepiscopal Constanța (strada Arhiepiscopiei, nr. 23).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.708 secunde