Pierdere imensă pentru cultura din Constanța Adrian Doxan a plecat să compună pentru o lume mai bună

557
Pierdere imensă pentru cultura din Constanța Adrian Doxan a plecat să compună pentru o lume mai bună - doxan3-1522592794.jpg

Articole de la același autor

Profesorul și compozitorul Adrian Doxan s-a stins din viață, în acest week-end, la doar 69 de ani, după ce a pierdut lupta cu o boală necruțătoare de care suferea de ceva timp. 


Despre distinsul compozitor, colegii de breaslă spun că, deși nu se simțea foarte bine, lucra zi de zi, cea mai mare parte a
timpului dedicând-o muzicii, în special, dar și scrisului. 


Adrian Doxan s-a născut la data de 30 august 1949, la Piatra Neamț, a studiat la Liceul "Vasile Alecsandri" din Bacău și apoi la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iași. El a fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, președintele Fundației "Steluțele Mării" și organizator al Festivalului Național de Interpretare a Muzicii pentru Copii și Tineret "Steluțele Mării". 


Binecunoscutul compozitor a fost și profesor la Colegiul Național de Arte "Regina Maria", iar la Universitatea "Andrei Șaguna", în calitate de student, a compus, luna trecută, muzica pentru recitalul de poezie al primului volum publicat de Emil Hurezeanu. Ca scriitor, opera sa cuprinde 24 de titluri, de la povești și versuri pentru cei mici, la cărți și lucrări muzicale și monografii. De asemenea, Adrian Doxan era membru al Partidului Mișcarea Populară Constanța.
 
Așa cum era de așteptat, pe pagina sa de Facebook, mesajele de condoleanțe curg în continuare..."Drum lin spre stele, domn’ profesor!", "Am pierdut un om de valoare. Ați fost un exemplu pentru noi toți. Drum lin spre stele! Dumnezeu să vă ierte și să vă odihnească în pace, domnule compozitor Adrian Doxan!", "Cultura constănțeană a pierdut un om de mare valoare. Ați fost un exemplu pentru noi toți". 


Cu tristețe în suflet, toată lumea este de părere că acesta s-a cam "grăbit" să plece pe lumea cealaltă. Cu toții sunt de acord, însă, că Adrian Doxan a fost un om deosebit și un bun profesionist. 


Iulian Bratu, bariton la Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski", l-a cunoscut pe compozitor în urmă cu 20 de ani, la Festivalul "Steluțele Mării", când a cântat două melodii compuse de el, cu care a luat premiul juriului la acel moment. 


Persoanele care doresc să aducă un ultim omagiu profesorului Adrian Doxan mai au timp să o facă astăzi. Sicriul acestuia este depus la capela bisericii "Sfinții Împărați Constantin și Elena".


Slujba de înmormântare va avea loc astăzi, ora 10.00. Ulterior, cortegiul funerar va poposi, preț de câteva minute, în fața Colegiului "Regina Maria", pentru un ultim rămas bun.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 26 Ianuarie 2012
Stire din Cultură-Educație : Medalion Adrian Doxan
Pagina a fost generata in 0.2739 secunde