Peste 500 de locuri neocupate în școlile de arte și meserii

432

Articole de la același autor

Admiterea 2007 în licee și școli de arte și meserii s-a în-cheiat. În perioada următoare, Comisia Județeană de Admitere va trebui să soluționeze situațiile speciale ivite după repartizarea computerizată, să distribuie candidații care nu și-au depus dosarele de înscriere la termen și candidații care nu au participat la repartizările computerizate. Mâine este ultima zi în care se mai pot depune la Inspectoratul Școlar Județean cererile pentru astfel de situații speciale. Potrivit reprezentanților ISJ, până în prezent, au fost solicitate aproximativ 100 de intervenții ale comisiei județene.
După cea de-a doua repartizare computerizată, în județul Constanța au rămas neocupate câteva locuri în licee și sute de locuri în școli de arte și meserii. Numărul destul de mare al candidaților care au reușit să promoveze testele naționale a făcut posibilă ocuparea aproape în întregime a locurilor la liceu. Așa se face că, după cea de-a doua repartizare au rămas neocupate numai 10 locuri, câte cinci la Liceul Teoretic "G. Călinescu" – științe sociale limba franceză și Colegiul Comercial "Carol I" – servicii limba franceză.
O situație mai dificilă este la școlile de arte și meserii, unde au rămas neocupate 544 de locuri. Majoritatea sunt în unități de învățământ din mediul rural, dar și din Constanța. Astfel, la Grup Școlar "I.N. Roman" sunt libere 26 de locuri la specializarea Industrie textilă și pielărie și 38 de locuri la Mecanică. Tot la Mecanică mai sunt 89 de locuri la Grup Școlar "C.A. Rosetti" din Constanța, iar la Colegiul Tehnic "Tomis" mai sunt libere câte 27 de locuri la specializările Construcții, instalații și lucrări publice și Mecanică.
Și în mediul rural au rămas foarte multe locuri neocupate. Din păcate, este posibil ca lipsa de elevi să afecteze și normele cadrelor didactice, care vor fi nevoite să intre în restrângere de activitate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1244 secunde