Peste 2.000 de tineri încep cursurile la Academia Navală "Mircea cel Bătrân"

306

Articole de la același autor

Au mai rămas doar câteva zile până la deschiderea noului an universitar, care va avea loc luni, 1 octombrie, începând cu ora 11.00, în piața "Ovidiu". Studenții Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" vor participa la festivitatea de deschidere a noului an de învățământ, alături de colegii lor de la celelalte universități constănțene.

Precizăm că la Academia Navală "Mircea cel Bătrân" s-au înscris în primul an de studii 591 studenți, din care 96 de studenți militari. Ca noutate, pentru prima dată în ultimii 28 de ani, opt studenți militari vor urma cursurile programului de studii universitare de licență "Arhitectură navală" la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați. Potrivit reprezentanților instituției de învățământ, în anul universitar 2018 -2019, la ANMB au fost școlarizați peste 2.000 de studenți, în cadrul a 12 programe de studii de licență, patru specializări pentru studiile masterale și zece de programe de formare continuă.

În cei 146 de ani de existență, Academia Navală "Mircea cel Bătrân" a format mii de ofițeri de marină, militari și civili, iar în ultimii ani a cunoscut o semnificativă dezvoltare instituțională, adaptându-și oferta educațională la cerințele pieței forței de muncă și ale beneficiarilor.

"Viața de student în academia noastră are trei atribute definitorii: tradiție, profesionalism, aventură. Dacă am ține seama numai de aceste caracteristici, tot putem descrie ceea ce simte un student, la începutul carierei sale în industria maritimă sau pentru apărarea intereselor maritime și fluviale ale României", a declarat rectorul Academiei Navale "Mircea cel Bătrân", comandorul prof. univ. dr. Octavian Tărăbuță. Acesta a precizat că sistemul de învățământ al Forțelor Navale oferă studenților și elevilor, militari și civili, posibilități multiple de dezvoltare profesională și personală, într-o infrastructură modernă de învățământ, compatibilă cu standardele NATO și UE, formându-le acestora competențele profesionale necesare pentru o meserie de onoare, respectată și remunerată corespunzător. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5657 secunde