Perspective sumbre pentru la toamnă. Continuă Teleșcoala și elevii vor primi tablete, la cerere

457
Perspective sumbre pentru la toamnă. Continuă Teleșcoala și elevii vor primi tablete, la cerere - fotofondperspectivesumbre-1593793045.jpg

Articole de la același autor

Redeschiderea școlilor, la toamnă stă încă sub semnul întrebării. La Ministerul Educației se lucrează deja pentru a stabili modul în care elevii se vor întoarce la cursuri pe 14 septembrie, pentru noul an școlar. Se analizează propuneri și se fac planuri. Cert este că nimic nu va mai fi ca înainte, cu clase de 30 – 32 de elevi, înghesuiți în bănci și careuri cu tot efectivul unității de învățământ.

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a anunțat în cursul zilei de vineri că programul Teleșcoală, lansat în primăvară, va continua și din septembrie. "Această pandemie ne-a solidarizat în jurul educației. Acest proiect a apărut în timp record. A evoluat și va continua să o facă și în noul an școlar, adresându-se, poate, și mai multor beneficiari", a precizat șeful de la MEC.

Anunțul vine în contextul în care, săptămâna trecută, deja a fost deschisă seria întâlnirilor grupului interinstituțional al Guvernului pentru pregătirea începerii anului școlar și universitar, la care participă atât reprezentanți ai ministerelor, dar și ai părinților, studenților, profesorilor și elevilor. Există propuneri din partea tuturor părților. "O variantă ca într-o clasă să fie 10 elevi fizic la oră, și, în același timp, online cu înregistrare, în cazul în care din unele motive copilul nu poate fi activ nici online sau pentru revedere, în cazul în care nu a reținut tot. În clasă, să fie cei fără probleme medicale și acasă online restul. Programul ar trebui să fie strict, ca și orarul de la clasă. Notarea ar trebui să fie pe bază de teste online. Cu condiția ca ambele părți să dea dovadă de seriozitate și să nu se procedeze ca în unele cazuri, cum a fost în martie – iunie, când nici nu se preda sau se trimiteau materiale cu zecile de pagini, nici elevii nu erau prezenți. Să se noteze într-un fișier online prezența și notele, fișier care să poată fi vizualizat și de părinți", consideră un părinte că ar fi o variantă bună pentru la toamnă, până când vom scăpa de noul coronavirus.



O săptămână la școală, o săptămână acasă


De asemenea, sunt voci care susțin că prezența elevilor la școală ar trebui să fie câte o săptămână, alternativ. "În săptămâna în care elevii sunt prezenți fizic în clasă, vor fi lecții de predare și exerciții, probleme explicative pentru noțiunile predate. Volumul conținutului predat va fi mai mare decât într-o situație normală. Profesorul va preda de două ori lecția, va face exerciții de consolidare în două săptămâni consecutive care ar fi bine să fie diferite pentru ca elevii care sunt acasă să poată avea la dispoziție și alte exerciții. Toate materialele prezentate în clasă vor fi încărcate în clasa virtuală. Acolo unde sunt condiții lecția poate fi transmisă live. Mare parte dintre exercițiile de consolidare se vor efectua acasă. Aici mai putem lua în calcul prezența unui profesor asistent care să asigure învățarea online: rezolvarea temelor, consolidarea noțiunilor predate în clasă", propune prof. Măndița Baias.

Dispozitive electronice, doar pentru cine solicită

Între timp, în cursul zilei de vineri, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care Ministerul Educației și Cercetării ar trebui să asigure elevilor și profesorilor care solicită un laptop sau o tabletă. Actul normativ vizează completarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011. "Ministerul Educației și Cercetării asigură elevilor și profesorilor infrastructura necesară constând în dispozitive și acces la internet pentru accesarea Bibliotecii Școlar Virtuale, Platformei școlare de e-learning și a altor platforme educaționale agreate", prevede noua lege. În plus, este stipulată obligația MEC de a asigura, la cerere, fiecărui cadru didactic și fiecărui elev un dispozitiv laptop sau tabletă, conectat la internet pentru a putea participa la activitățile de e-learning.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3877 secunde